Pentru ca F.

12724736_952063088209593_801610800_n

F. are momente când nu vorbește prea mult, când e gânditor, când le știe doar pe ale lui: cafeaua cu lapte, muzica și amintirile care îl fac să se întrebe de nenumărate ori de ce el și nu altcineva. Are stilul lui. E greu să pătrunzi dincolo de privirea lui, mai ales dacă el nu simte că tu meriți să ajungi acolo. E ceva imposibil de descifrat în privirea lui, fapt pentru care toată lumea și-ar dori să-i afle secretele. F. are un suflet frumos și nu se teme să fie diferit, chiar dacă uneori, a fi diferit e greșit pentru cei din jurul nostru. F. reprezintă arta. E un cumul de sentimente și trăiri care te face să te întrebi de unde atâta frumusețe și perfecțiune într-un singur om.

F. a înțeles de la început totul și n-a vrut să ne grăbim. Nu mi-a impus norme sau reguli care să-mi tempereze caracterul vulcanic, deși poate ar fi trebuit să existe o doză de dominație din partea lui. Mi-a spus din prima clipă exact așa:
”Dacă într-o bună zi te vei trezi și pur și simplu nu mai vrei, spune-mi întocmai așa când ne bem cafeaua împreună la prima oră a dimineții, iar apoi te voi lăsa să pleci. Nu o să te întreb de ce, nu o să-ți cer să mai rămâi încă o noapte alături de mine. O să-ți zâmbesc cu blândețe ca și când ți-aș transmite că e ok și că o să supraviețuiesc,că-mi va fi bine. Dacă va veni momentul ăsta vreodată, spune-mi. Trebuie să stai doar dacă vrei și simți asta. Nu pentru că cineva îți impune să rămâi. Știu că ți-a fost frică la început și poate îți este. O să încerc să-ți arăt că nu e niciun pericol în a mă iubi și că atât timp cât suntem cât mai transparenți și sinceri unul cu celălalt, o să fie perfect. Promit asta.”

La început îmi doream să fug doar pentru faptul că nu mă simțeam în stare să-l iubesc așa cum merita el. Dar m-a făcut să-mi dau seama că nu trebuie să mă chinui mai deloc.

”Totul vine de la sine. Nu trebuie să-ți dorești neapărat să se întâmple. Trebuie să te uiți adânc în sufletul tău și să simți doar. Totul constă în a simți. Să îi dai o șansă inimii să simtă ce vrea ea.”

Și am lăsat ca zilele să curgă de la sine. Și la fel și sentimentele mele pentru F. …

Dis-de-dimineață, F. se trezește înaintea mea, dă o fugă până la magazinul din colț, după care se grăbește să ajungă înapoi acasă pentru a-mi da deșteptarea. Nu apucă pentru că imediat cum se ridică din pat, corpul meu îi simte lipsa și încep să-l caut prin pat cu picioarele și cu mâinile. Cu ochii mijiți de somn, mă așez pe marginea patului, iar el mă privește de după ușă și se amuză de părul meu ciufulit.
”Am pregătit micul dejun și cafeaua. Hai la bucătărie.” spune F. cu o voce calmă și prietenoasă.
Îmi târșâi picioarele în papuci pe gresie,iar când ajung în bucătărie îi cuprind talia cu mâinile și-mi las capul pe spatele lui. Se desprinde brusc și mă îmbrățișează, după care mă pupă pe frunte și îmi dă un bobârnac peste nas. Diminețile cu F. sunt perfecte.  E doza mea de energie, chiar și în zilele în care soarele nu strălucește, iar cerul pare că e greu și stă să cadă. Dimineața asta e morocănoasă. Lumina nu mai pătrunde prin draperia de la balcon așa cum o făcea ieri, iar eu mă simt prea adormită ca să fac ceva.

decoratinglights1-1
F. nu știe cât e ceasul, dar știe că mai are timp să dăm o fugă până acolo. Chiar dacă stă să plouă, încăpățânarea lui face pe cât posibil să sfideze legile naturii, fapt pentru care insistă să nu ne cărăm cu umbrele după noi. E conștient că există posibilitatea să înceapă ploaia, dar nu îi pasă, ba chiar e foarte optimist ( așa cum e de fel) și simte că o să răsară soarele în curând. Îi zâmbesc încercând să-i dau dreptate și îmi pun eșarfa la gât în timp ce mă îndrept spre ieșire, iar el îmi aruncă în grabă pălăria neagră de pe cuier.

”Îți stă bine cu ea.” N-am cum să mă contrazic cu el, mai ales la capitolul ”haine și accesorii”  unde dă dovadă de un talent înnăscut, retușând chiar și cele mai neinspirate alegeri. I-am zis mai în glumă, mai în serios că și-a greșit cariera. 

Știm că va trebui să ne despărțim în curând pentru câteva zile, dar niciunul dintre noi nu se îngrijorează. Ai spune chiar că nu ne-am confruntat niciodată cu astfel de probleme, deși așa a început totul. Când ne-am cunoscut, niciunul dintre noi nu aparținea aceluiași loc, drept urmare a început o cursă contra-cronometru prin aeroporturi și țări. Am înțeles că dacă astăzi sunt aici și vă scriu vouă, mâine pot fi la mii de kilometri distanță fără să-mi schimb însă rutina. Am mai învățat că nu îți trebuie prea multe pentru a fi fericit, iar dacă ai lângă tine persoanele potrivite, fericirea te însoțește la orice pas.

După ce mergem câteva minute bune înfruntând rafalele de vânt, F. își pierde orice speranța în legătură cu soarele lui, iar cu o privire nevinovată îmi spune că o să găsească el o umbrelă. Pașii ne poartă ătre centrul orașului. Ne începem ziua cu o cafea, neapărat cu lapte.
– Știi, mi-aș dori să putem pleca împreună, dar ne presează timpul. Nu pot să te țin aici legată de mine, deși recunosc că mi-ar plăcea. îmi spune F. pe un ton serios în timp ce-mi cuprinde mâinile într-ale lui.
– Știu F. Trebuie să plec. Mai am de rezolvat câte ceva în țară. Nu m-aș mai dezlipi de tine și mă simt ciudat să te las singur, dar știu că în situația de față nu avem încotro.
F. își mută privirea către fereastră. Ar vrea să plângă. Nu îi plac despărțirile și e mânat de un sentiment puternic de dor, chiar dacă încă suntem împreună, în același loc.
Mă ridic de pe scaunul din fața lui și îl îmbrățișez. Palmele mele îi mângâie chipul îngrijorat.  Îl privesc adânc în ochi și într-o secundă realizez că el e tot ce mi-aș fi putut dori. Nu mai contează nici cum l-am găsit și nici unde, la fel cum nu are nicio importanță de câte ori mă lasă singură așteptându-l până în zori. Am ajuns din întâmplare în viața lui și pe nepusă masă, m-a facut să rămân.  La început de tot am rămas doar pentru câteva ore, fiind mai reticentă de felul meu, iar mai apoi mi-a fost greu să mă mai desprind din brațele lui.

Dragă F., să te întâlnesc pe tine a fost precum un cântec  pe care ascultându-l pentru prima oară, am știut că va fi preferatul meu.  Te simt adânc ancorat în sufletul meu, în gândurile mele, în privirea mea, în vârful degetelor care vor să se plimbe nestingherit pe obrazul tău și prin păr. Te cunoșteam de dinainte, dar niciodată nu mi-am dat seama că așa ești tu, așa cum îmi doresc eu și probabil și multe altele.  Vreau să știi totul. Vreau să știi cum mă simt atunci când sunt lângă tine. M-ai ajutat să-mi pierd mintea, să mă desprind de mine și de neliniștile din sufletul meu pentru a mă putea cunoaște mai bine prin intermediul tău, a sentimentelor tale, a zâmbetului tău și a tot ce însemni tu ca om.

”Tu reușești să vezi dincolo de mine. Mă vezi ca pe un om normal, cu o mulțime de amintiri și gânduri, cu frici și cu visuri pe care încă nu le-am îndeplinit. Pot să fiu eu lângă tine.” mi-a spus F. pe malul râului, într-un apus de soare.

Imagini tarzii

Îţi simt greutatea paşilor care străbat camera în lung şi-n lat, chiar dacă n-ai trecut în dimineaţa asta pe la mine. Nu am băgat de seamă când a răsărit soarele şi nici când am început să scriu aceste rânduri.

Prezenţa şi lipsa ta se amestecă tot mai vizibil, iar eu nu mai pot distinge care mă atrage mai mult. Atunci când eşti aici încerc să cred că de fapt eşti acolo, iar când fotoliul este gol, ochii tăi mă privesc din dreptul lui. Iar asta e ciudat pentru că niciodată nu m-ai privit stând în fotoliu. Mai ciudat este că nu ai stat nicăieri în preajma mea, în afară de ziua aia pe care nu ţi-o poţi aminti, iar de o vei face, gândul tău nu-i va acorda prioritate, întocmai cum s-a întâmplat cu maşina în care te aflai şi a explodat într-o râpă după ce ai pierdut controlul volanului. Iar asta din nou e ciudat pentru că tu nu ai suferit niciodată un accident de maşină.

În schimb, mi-ar fi plăcut să intrii cu maşina în gardul curţii ca să mai adaug o zi în plus amintirilor tale. Seară de seară se întâmplă ca un automobil să se oprească brusc în dreptul camerei mele, iar eu nu ştiu dacă să mă gândesc la tine sau la vecinul de peste drum care ajunge acasă în zilele lucrătoare la ora 20. Tot sper să-şi mai ia o zi de concediu şi asta doar ca să aud alt motor la poarta mea, să văd alt chip, alte culori, poate pe tine. Fie, e bine şi fără maşină. O să-ţi parchez cu grijă trotineta sub ramurile salciei din grădină.

couple on a bench

Apoi ţi-aş sugera să facem o plimbare prin noapte, să stăm unul lângă altul pe o bancă în faţa lacului, să privim cerul. Deseori fac asta. Dar mi-ar plăcea să mă însoţeşti într-una din zile când nu voi fi prea visătoare pentru a nu-ţi strica buna dispoziţie. Tind să cred că nu-ţi plac ieşirile mele copilăreşti, de aceea  voi încerca să le stăpânesc. Dar nu-ţi promit nimic. Îmi place să fiu eu însămi şi nu-mi voi ascunde lacrimile dacă voi simţi nevoia să plâng. Şi nu încerca să mă consolezi dacă tu crezi că nu am motiv să fiu tristă. Fă-mă să râd şi aleargă-mă printre copaci. Fă-mă să mă ascund de tine, iar apoi când te voi pierde din priviri, ia-mă de mână şi spune-mi că vei fi întotdeauna aici, aşteptându-mă, oricât de anevoios ne vor fi drumurile care ne aduc în locul nostru.

Astăzi vecinul de peste drum nu lucrează. E acasă. Iar eu te întreb: vei fi la 20 aici? Iar dacă nu azi, când?

Despre el. Despre noi şi cafeaua cu lapte. Despre vara.

morning coffeeÎntâmplarea a făcut să ne încrucişăm drumurile de multe ori înainte să ne cunoaştem. Poate chiar de dinainte să existăm. Ne-am cunoscut accidental, dar sunt sigură că ziua aceea va rămâne una dintre cele mai speciale zile. La început, prea speriat de zecile de întrebări care îţi erau puse, am crezut că îţi vei pierde răbdarea. M-am rugat să n-o faci şi să asculţi povestea până la capăt pentru a-ţi da şansa s-o trăieşti.

Era frig, era iarnă. Erau prea multe veştile ce te-au lovit ca din senin. Dar dincolo de asta, ai avut timp să-ţi petreci timpul alături de mine deşi nimic la început nu părea promiţător. Uneori răbdarea n-a avut bariere şi şi-a făcut de cap. Alteori stătea ascunsă ştiind probabil că avea să vină o zi, cândva, în care totul va fi pe placul tău.

Şi lunile au trecut alene fără ca nimic să se întâmple. Serile când ne întâlneam şi povesteam despre subiecte comune ne-au apropiat. Pe de altă parte, erau multe care ne îndepărta cu fiecare zi. Dar nu regret că am privit încă de pe atunci apusul împreună, cerul înstelat, ploaia. Nu regret că am trăit primăvara împreună, prieteni fiind. Nu regret nici când ne-am ameţit din dulcele vin alb cu care te-ai prezentat în miez de noapte la uşă pe neaşteptate. Nu regret nici măcar clipele de rătăcire în care te chemam să-mi fii alături chiar şi pentru a bea o cafea.

Mereu am spus că acea cafea e un pretext. Oamenii nu îşi dau întâlnire pentru a bea cafea împreună. Ci pentru a discuta. Cafeaua e doar pretextul întâlnirii lor, motivul care îi aduce la aceeaşi masă, vorbind despre acelaşi subiect. Descărcându-se.

La fel şi invitaţiile la cafea. Au fost doar pretexte care să ne facă să ne deschidem unul în faţa celuilalt. Apoi a urmat aceea perioadă de tăcere pe care mi-am asumat-o. Mi-am dat seama că deşi stăm la aceeaşi masă, bând o cafea cu lapte, nu înseamnă nimic totuşi. Tăcerea a fost cea mai bună soluţie. Credeam eu… Aşa că am continuat să ne bem cafeaua, fiecare în balconul lui, privindu-ne. Norocul  e că stăm faţă în faţă. Norocul a fost că deşi nu eram la aceeaşi masă, încă ne beam cafeaua în acelaşi timp. Comunicam prin zâmbet şi uneori era mai mult decât suficient. Nu ştiam ce gândeşti, ce simţi sau la ce speri pe viitor. Începusem să nu mai ştiu nici eu, de altfel.

Dar apoi a venit vara care mereu aduce câte ceva nou, special. Ceva ce poate să dureze o vară. Alteori, o viaţă. Cu ea a venit şi şansa noastră pe care am aflat că o aşteptai şi tu. Vara ne-a adus împreună.

Acum două seri, în drum spre casă, m-ai întrebat ce apreciez la tine. Ţi-am spus că totul, deşi în mintea mea începusem să înşir toate motivele pentru care te iubesc. Te iubesc pentru sufletul tău. Pentru zâmbetul, privirea, vocea ta. Pentru că eşti matur şi totuşi copil. Pentru că eşti romantic şi te bucuri şi de un sărut pe frunte. Pentru că mă faci fericită. Pentru că apreciezi viaţa în cele mai mici detalii şi pentru că trăieşti fiecare clipă intens. Pentru că ştii să crezi în iubire, în destin şi în tot ce-i frumos…

Pentru că ai apărut pe neaşteptate şi sper să rămâi pentru totdeauna…