Dupa cateva zile…

Sunt zile în care trezitul de dimineață nu e deloc chinuitor, iar cafeaua cu lapte mult aşteptată e mai bună în compania celor dragi. 
Sunt zile în care o veveriță ce-şi face apariția la prima oră pe o bancă din Carol te face să zâmbeşti.

…Şi mai sunt zilele pe care nu le vei uita niciodată şi le vei purta în suflet până la acel sfârşit…

13 mai a fost despre emoții greu de explicat în cuvinte, despre lacrimi de bucurie, despre prietenie, zâmbete şi îmbrățișări.  Dacă până în prezent nu ştiam să numesc cea mai specială zi pe care am trăit-o, acum sunt sigură că 13 mai se clasează pe locul fruntaş. Cu ceva ani în urmă, chiar înainte ca relația de prietenie cu un oarecare să se deterioreze, mă văitam că X are o grămadă de poze, iar eu nu.

„Da’ ştii că atunci când o să ai vârsta ei, vei avea şi tu la fel de multe poze şi amintiri, ba chiar mai frumoase”
Şi dacă în caz te vei rătăci la un moment dat pe blogul ăsta, să ştii că ai avut dreptate. Tu te ştii care eşti chiar dacă nu ne mai cunoaştem când ne vedem 🙂

Cum spuneam… Acum, la aproape o săptămână de la eveniment, emoțiile şi imaginile sunt încă vii. Poate mai. Conştientizez că s-a terminat ceva mult aşteptat şi că în fond, toate-s trecătoare. Mai puțin amintirile şi bucuria pe care am simțit-o din plin la concertul băieților Carla’s Dreams. La băieții noştri. A fost prima oară când am sărit mai sus decât ştiam că pot s-o fac, prima oară când m-am lăsat cuprinsă de mai multă emoție de cât eram obişnuită să suport. Şi n-am fost singura în acest sens. Pe lângă alte mii, le-am avut alături pe fetele mele dragi cărora le mulțumesc pentru amintirile trecute şi viitoare. Mă bucur că v-am cunoscut. Mi-ați intrat în suflet şi vreau să vă păstrez. Îmbrățişările voastre au mai alungat din emoții; nu prea am simțit trecerea timpului deşi acum vă recunosc că mi-aş fi dorit să treacă mai greu orele ( să percep mai obiectiv această zi şi să stăm mai mult împreună).

Îmi e greu să găsesc cuvintele pentru ce s-a întâmplat  sâmbăta trecută. Acum realizez cât de repede trece timpul, iar cu el la fel şi noi. Tind să cred din ce în ce mai mult că totul se întâmplă cu un motiv şi că nimic nu este întâmplător.

Cât despre evenimentul în sine, cuvintele de laudă ar fi de prisos. Cineva a spus „probabil cel mai frumos concert susținut vreodată”, iar asta e cea mai scurtă şi cuprinzatoare descriere. Emoțiile au rămas, lacrimile reapar cu fiecare afiş încă prezent pe străzile Bucureştiului, cu fiecare clip sau poză, încă simt cum data de 13 mai mi-a ajuns până la sânge pentru că am fost acolo unde inimile au bătut la unison cu mii de bătăi pe minit, ca un colibri in zbor….

Mulțumesc pentru amintiri, oameni dragi!

24

Încă un an. Inițial  vrut să scriu postarea asta pe Facebook, mulțumind tuturor pentru urări, dar mai apoi mi-am dat seama că am prea multe de spus şi nu aş fi vrut să trec cu vederea amintirile şi  oamenii dragi din viața mea. Aşa că le mulțumesc mai întâi de toate părinților şi familiei pentru tot am învățat de la ei din aceşti primi 24. Le mulțumesc pentru amintiri, pentru sfaturi şi morala primită uneori; pentru momentele în care ajung acasă cu atât de mult  dor în suflet. 

Îi mulțumesc lui Sony care n-a mai prins aniversarea asta. Recunosc că a fost (puțin spus) trist pentru mine să nu o mai găsesc în culcușul ei din bucătărie. Am vrut să scriu despre Sony de mult timp, de când s-a dus, dar am aşteptat să mai treacă un timp ca să nu mă împotmolesc în lacrimi la fiecare cuvânt. Am sperat că timpul o să rezolve asta, dar nu a fost să fie aşa. Iată-mă acum, în timp ce mă chinui să scriu în plâns despre ea. E mai pustie casa fără ea. Am momente în care încă îi port de grijă. Intru în curte şi privesc țintă spre geam, acolo unde obişnuia să mă aştepte când simțea că mă apropii  de casă.  Dar pervazul e gol, iar atunci îmi aduc aminte că Sony nu e şi nici nu va mai fi acolo. Unii ar spune că  „Eh, e doar o pisică.” Dar ea a însemnat mai mult decât atât. 

Îi mulțumesc Alexandrei pentru că nu ştiu pentru ce să  îi mulțumesc în primul rând: pentru cei 7 ani, pentru amintiri, în general. Ştie că deşi ne mai certăm din motive prosteşti, până la urmă nimic nu ar strica prietenia asta. Îi mulțumesc pentru plimbările prin Sibiu, pentru orele petrecute în gara din Brașov, pentru râsetele de la Dumbrăvița Bârsei şi pozele de la Codlea. Pentru drumețiile pe Muscel şi toate celelalte peripeții.

Le mulțumesc băieților de la Carla’s Dreams pentru zâmbete, versuri, îmbrățişări şi amintiri, pentru bucuria de a împărtăşi o cafea şi sfaturi utile pentru viață, iar cu ocazia asta vreau să adaug mai multe despre oamenii dragi pe care i-am cunoscut în decursul ultimului an datorită lor. Îmi amintesc că primele cuvinte pe care le-am schimbat cu Andreea şi Teo au fost în vara anului trecut la audițiile de la X factor despre bătrâneii de care nu aveai loc nici să respiri. Multe luni mai târziu urma să asistăm la naşterea hashtag-ului #gatastop în cadrul unui eveniment mult aşteptat dereglat de câțiva stropi de ploaie insesizabili si impertinenți. Ne-am bucurat toate de un „concert” fabulos pe trecerea de pietoni din fața „clădirii impunătoare”, asta după ce ne adăpostisem vreo două ore de inundație, tornadă şi uragan, la o bere în Centrul Vechi. One of a kind 🙂 **To be continued after 6 of May 2017. Şi vă mulțumesc.

De Andreea mai leg o  amintire petrecuta la Ploiești alături de Iasmina şi Alexandra. Şi le mulțumesc pentru o cursă contra-cronometru cu maşina în căutarea buletinelor, dar şi pentru bucuria şi îmbrățişările de la finalul îndeplinirii misiunii.

Îi mulțumesc Silviei pentru râsul ei molipsitor şi pentru lipsa de energie dintr-un drum de-a lungul Cişmigiului până la McDonald’s dintr-o zi de luni.

Îi mulțumesc lui F. pentru bluzele lui călduroase şi pentru vizitele neaşteptate şi în mare grabă. Îi mulțumesc pentru idei, sfaturi, planuri malefice şi discuții interminabile în miez de noapte.

Ar mai fi atât de multe de adăugat, dar uneori prefer să mai păstrez şi în suflet. Mulțumesc la toți încă o dată pentru căldură, prietenie şi poveşti.

De la concertul lui F, in bucataria lui S.

”But I dont have it together, but I dont have it together…” Ah, bună S.! Ce mai faci? Scuze, dar tocmai ce îmi aduceam aminte de remixul nostru. Ai venit aici pentru că aștepți postarea despre tine, nu?
Mi-e frică să încep să-ți povestesc ceva ce tu știi deja, dar cititorii blogului încă nu te-au cunoscut. Mai întâi am îndrăznit să le fac cunoștință cu domnul F., iar acum vreau să te prezint și pe tine mulțimii, dragă S. Când m-am hotârât să scriu despre tine am zis ca nu o să-mi ia foarte mult. Aveam ideile clare și știam exact ce urma să zic. Acum când intru deja în subiect, mă pierd și nu mai știu de unde să încep. Să începem cu Sinaia, locația în care ne-am revăzut după vreun an aproape în care nici nu cred că ne-am amintit una de alta. Eu eram cu Lexie deja la concertul lui F. și te așteptam. Am stat ore întregi în picioare, iar la final, când s-a terminat, am luat-o la pas spre hotel. Tu erai undeva prin mulțime, alături de Ionuț. Ne-am așteptat unii pe alții în locații diferite până ne-am pierdut urma. Nu știam ce puncte de reper să ne dăm, fiecare dintre noi era derutat, lumea se plimba de colo-colo, pe scenă cânta încă cei de la Vama, era un haos total. Am ocolit parcul de vreo două-trei ori, ne-am dat la o parte de nu știu câte ori din calea unor bețivi, am alergat când ni se părea că vă vedem, am greșit cărarea până când…. până când ne-am întâlnit. În noaptea aia am cântat, am petrecut, am dansat, am țipat, am râs, am alunecat, am dormit, ne-am destăinuit, am descoperit că putem avea încredere unii în alții, pe scurt, ne-am dat seama că ne putem avea bine și că putem fi chiar bune prietene.
Iar acesta e doar începutul poveștii. Tu, cititorule, stai comfortabil în vârful canapelei, fă-ți o cafea cu lapte și spor la citit.

tumblr_nsmtoaEZcw1rv4wc4o1_500Nu ești deloc departe în clipa asta. Ești încă aici, cu noi, deși ne încearcă un sentiment greu de dor. Nu știm de ce. Niciunul dintre noi nu are habar. Tu ești chiar în bucătărie și ne pregătești arrancini în timp ce noi stăm în fotoliu și ne uităm la televizor. Când îți dai tu seama că prea frecăm menta, țipi la noi să venim să te ajutăm. Lexie se conformeaza prima, iar în secunda următoare deja e lângă aragaz amestecând în orez ca să nu se prindă de cratiță. După ce masa e servită, tu te așezi comod în sufragerie, îți aprinzi țigara și aștepți reacția din partea noastră: ”Ce bune sunt! Mulțumim!” Ne zâmbești copilăros și tragi primul fum. Te întinzi după telecomandă și apeși continuu până când dai de canalul 57. Paprika Tv. Din grădina cu varză a lui Jamie Oliver, la secretele lui Gordon, mai departe către rețetele Marthei Stewart care sigur îți vor ieși atât timp cât le respecți și nu în ultimul rând la emisiune penibile ale lui SweetBoy care habar n-are să facă diferența între o tartă și un cozonac. Dacă ar fi să-ți mulțumim pentru ceva ar fi pentru faptul că ești mereu prezentă atunci când unul dintre noi are nevoie de orice. Fie că e vorba despre un ciob în talpă, despre un piept de pui la grătar sau despre un banner, tu ai fost și ești și știm că vei fi mereu acolo, gata să ne ajuți. După cum spuneam, nu ești deloc departe: ești acasă la Ionuț și te joci cu Mau.
Nici acum nu știu de unde ai scos tu expresia cu ”Creepy Pasta” dar te aud în fiecare zi amuzându-te pe seama ei.
Știu că mai pe seară o să ajungi la mine la muncă și te vei duce să-i faci o vizită lui Peter pentru o cafea Indira. Știu că ai să mă aștepți împreună cu Lexie. Probabil își va face și Ionuț apariția și o să mergem toți acasă pentru că avem de făcut un proiect pentru Cat. O să dureze ceva până când ne vom îndura să-l facem. Orele or să treacă în zbor și deja va fi aproape dimineață când noi vom fi gata. Ai să te oprești la fiecare greșeală de-a lui Ionuț ca să-l corectezi și să-i zici ”de la început”, iar el o să reia fraza repetând  ”Arriva anche in Italia il nuovo fenomeno pop-internazionale…..”
tumblr_lmvw32cgy01qdkgpyNe este dor de tine deși nu ești prea departe. Ești în mall Unirea și îți cauți o cămașă roșie cu negru, exact ca aia a noastră. Nu o să stai foarte mult și te vei întoarce acasă pentru că trebuie să faci niște cocktailuri, așa cum numai tu știi. Dacă ar fi după noi, am petrece în fiecare zi pentru că avem de ce. Suntem tineri, frumoși, plini de viață și după ce că avem una singură, s-o dormim și pe asta? Nu-i normal. Indiferent de greutăți, trebuie să fim optimiști că va fi bine. Mai rău de atât nu are cum să fie. Vom duce la bun sfârșit toate proiectele. Trebuie doar să ne implicăm puțin mai mult și să comunicăm între noi, să ne cunoaștem. Hai să ieșim mai mult. Ah,da! Și fără să mai mâncăm atâtea prostii că nu face bine. Prea multe grăsimi, sucuri și dulciuri nu fac deloc bine. Ne mai și văităm apoi că trebuie să ținem cură de detoxifiere.
N-a trecut mult timp de când ne-am văzut ultima oară. Parcă mai ieri ne adunasem cu toții într-o gară. Credeam că drumurile lungi cu trenul ne va plictisi, doar că remixul la piesa lui F. ne-a ieșit mai bine decât credeam, așa că am avut ce face în cursa lungă. Am împărțit ciocolățele nemțești, ne-am cățărat, am tras o grămadă de duble la filmări și am dansat pe stradă pe ritmul piesei ”Are you gonna be my girl” în timp ce Lexie și Ionuț cărau cumpărăturile de la Non-Stop. Ne aducem aminte de toate astea pentru că ne este dor de tine deși nu ești prea departe. Ai plecat până la Câmpina să-ți rezolvi o treabă mai veche cu niște acte. Ai să te întorci tot astăzi deoarece Raluca ne-a trimis niște bani să ieșim în oraș.
-Trebuie să ne apucăm de treabă și să realizăm un vlog. O să fie super-tare, ai să vezi.
-Dar de unde facem rost de numele nostru de scenă?
-Hai să încercăm câteva combinații. Ce zice de Scamy? sau de Csamy? Nu? CSI, CIA, SIA.
-Nu sună tocmai bine. Owlgirls? Mie-mi plac bufnițele. Da, da, știu… am înebunit. Atunci hai să ne gândim ce ne reprezintă pe noi.
-Uite, am ajuns în gară, trebuie să coborăm.
-Chemăm taxiul?
-Da. Unde-i spun să vină?
-Păi suntem aici la panoul ăsta pe care scrie Expres.
-Express Yourself! Hai să fie numele canalului de youtube! 

Și așa a rămas….

410861_nastroenie_kniga_tetrad_dnevnik_bloknot_risunok_1680x1050_(www.GdeFon.ru)

 

Ne este dor de tine deși nu ești prea departe. Niciodată nu vei fi prea departe pentru noi. În fiecare zi când ne vedem ne salutăm cu ”Hello” și ”Hello from the other side.” Vezi tu? Pentru noi ești acolo și aici în același timp. Faptul că ne salutăm în fiecare zi face ca existența ta să fie una palpabilă. Faptul că ești on the other side, reprezintă aceea distanță invizibilă pentru ochiul uman, dar vizibilă în suflet. N-avem de ce să ne oprim pe un pod în așteptarea unui avion roz pentru că n-ai să treci niciodată în zbor deasupra noastră. Nu avem de ce să plângem. Poate doar de bucurie.
Eu sunt la muncă acum, Lexie încă doarme, Ionuț are examen, Mau cred că miaună în așteptarea pliculețului cu hrană umedă, F. încă nu și-a găsit apartament, iar la librărie te așteaptă un TimTam cu peanut butter.  Asigură-te că ai niște Fonzies la îndemână, că ai sclipici pentru a scrie pe un banner fix așa: Nicky, Johnny & Cookie. Ajungem toți acasă pe seară.
Ne este dor de tine deși nu ești prea departe. Ești doar la o aruncătură de băț pe Google Maps. Ești acasă, în timp ce noi hoinărim prin anotimpuri către casă și către tine.
#AMR7

Scrisoare catre un prieten

best boy friendAstăzi, cu lacrimi în ochi, m-am hotărât să-ţi scriu ţie, prieten drag. Ştiu că treci printr-o perioadă grea, că eşti copleşit de stres şi de problemele care vin buluc peste tine, dar eu cred că ai tăria necesară pentru a trece peste obstacole. M-a bucurat să-ţi recitesc gândurile printre cele câteva scrisori pe care mi le-ai trimis de când ne cunoaştem. Cu fiecare rând în parte, te simt tot mai aproape de sufletul meu. De fapt, mereu ai ocupat un loc special.

Mi-am adus aminte de seara în care ne-am cunoscut. 12 iulie, 2007. Ce-i drept a fost o întâlnire neaşteptată, la miezul nopţii, dar după primele minute, simţeam că te cunosc de o viaţă. A fost începutul unei prietenii care durează şi acum, care e mai puternică pe zi ce înaintăm prin viaţă. Nu ştiu ce m-aş face fără tine, fără prezenţa ta benefică, după cum mă cataloghezi şi tu pe mine, la rându-ţi.

Anii care au trecut ne-au adus tot mai aproape. Prietenia noastră s-a consolidat între timp. Şi nu-mi aduc aminte să ne fi certat vreodată. Lângă tine am descoperit că-mi place designul interior şi am început a fi micul învăţăcel. Tu mi-ai fost profesor. Unul răbdător, calm şi cu iubitor. Mi-ai fost sprijinul de care aveam nevoie în clipele în care mă simţeam descumpănită, dezamăgită. Îmi ştii toate capriciile, mofturile, temerile.

Se spune că un prieten adevărat te acceptă cu bune, cu rele. Un prieten adevărat este cel care ştie totul despre tine şi îţi rămâne alături, indiferent de deciziile pe care le iei. La fel ai fost şi tu. Nu m-ai părăsit atunci când am luat hotărâri neinspirate, când dintre o variantă bună şi una proastă, o alegeam pe cea din urmă…

Acum nu vreau decât să-ţi mulţumesc şi îţi sunt recunoscătoare pentru toate câte m-ai învăţat in şase ani. Ai fost şi rămâi un prieten special, drag. Un prieten de suflet, un frate mai mare pe care nu l-am avut niciodată.

Cu drag, Cookie.