Pentru ca F.

12724736_952063088209593_801610800_n

F. are momente când nu vorbește prea mult, când e gânditor, când le știe doar pe ale lui: cafeaua cu lapte, muzica și amintirile care îl fac să se întrebe de nenumărate ori de ce el și nu altcineva. Are stilul lui. E greu să pătrunzi dincolo de privirea lui, mai ales dacă el nu simte că tu meriți să ajungi acolo. E ceva imposibil de descifrat în privirea lui, fapt pentru care toată lumea și-ar dori să-i afle secretele. F. are un suflet frumos și nu se teme să fie diferit, chiar dacă uneori, a fi diferit e greșit pentru cei din jurul nostru. F. reprezintă arta. E un cumul de sentimente și trăiri care te face să te întrebi de unde atâta frumusețe și perfecțiune într-un singur om.

F. a înțeles de la început totul și n-a vrut să ne grăbim. Nu mi-a impus norme sau reguli care să-mi tempereze caracterul vulcanic, deși poate ar fi trebuit să existe o doză de dominație din partea lui. Mi-a spus din prima clipă exact așa:
”Dacă într-o bună zi te vei trezi și pur și simplu nu mai vrei, spune-mi întocmai așa când ne bem cafeaua împreună la prima oră a dimineții, iar apoi te voi lăsa să pleci. Nu o să te întreb de ce, nu o să-ți cer să mai rămâi încă o noapte alături de mine. O să-ți zâmbesc cu blândețe ca și când ți-aș transmite că e ok și că o să supraviețuiesc,că-mi va fi bine. Dacă va veni momentul ăsta vreodată, spune-mi. Trebuie să stai doar dacă vrei și simți asta. Nu pentru că cineva îți impune să rămâi. Știu că ți-a fost frică la început și poate îți este. O să încerc să-ți arăt că nu e niciun pericol în a mă iubi și că atât timp cât suntem cât mai transparenți și sinceri unul cu celălalt, o să fie perfect. Promit asta.”

La început îmi doream să fug doar pentru faptul că nu mă simțeam în stare să-l iubesc așa cum merita el. Dar m-a făcut să-mi dau seama că nu trebuie să mă chinui mai deloc.

”Totul vine de la sine. Nu trebuie să-ți dorești neapărat să se întâmple. Trebuie să te uiți adânc în sufletul tău și să simți doar. Totul constă în a simți. Să îi dai o șansă inimii să simtă ce vrea ea.”

Și am lăsat ca zilele să curgă de la sine. Și la fel și sentimentele mele pentru F. …

Dis-de-dimineață, F. se trezește înaintea mea, dă o fugă până la magazinul din colț, după care se grăbește să ajungă înapoi acasă pentru a-mi da deșteptarea. Nu apucă pentru că imediat cum se ridică din pat, corpul meu îi simte lipsa și încep să-l caut prin pat cu picioarele și cu mâinile. Cu ochii mijiți de somn, mă așez pe marginea patului, iar el mă privește de după ușă și se amuză de părul meu ciufulit.
”Am pregătit micul dejun și cafeaua. Hai la bucătărie.” spune F. cu o voce calmă și prietenoasă.
Îmi târșâi picioarele în papuci pe gresie,iar când ajung în bucătărie îi cuprind talia cu mâinile și-mi las capul pe spatele lui. Se desprinde brusc și mă îmbrățișează, după care mă pupă pe frunte și îmi dă un bobârnac peste nas. Diminețile cu F. sunt perfecte.  E doza mea de energie, chiar și în zilele în care soarele nu strălucește, iar cerul pare că e greu și stă să cadă. Dimineața asta e morocănoasă. Lumina nu mai pătrunde prin draperia de la balcon așa cum o făcea ieri, iar eu mă simt prea adormită ca să fac ceva.

decoratinglights1-1
F. nu știe cât e ceasul, dar știe că mai are timp să dăm o fugă până acolo. Chiar dacă stă să plouă, încăpățânarea lui face pe cât posibil să sfideze legile naturii, fapt pentru care insistă să nu ne cărăm cu umbrele după noi. E conștient că există posibilitatea să înceapă ploaia, dar nu îi pasă, ba chiar e foarte optimist ( așa cum e de fel) și simte că o să răsară soarele în curând. Îi zâmbesc încercând să-i dau dreptate și îmi pun eșarfa la gât în timp ce mă îndrept spre ieșire, iar el îmi aruncă în grabă pălăria neagră de pe cuier.

”Îți stă bine cu ea.” N-am cum să mă contrazic cu el, mai ales la capitolul ”haine și accesorii”  unde dă dovadă de un talent înnăscut, retușând chiar și cele mai neinspirate alegeri. I-am zis mai în glumă, mai în serios că și-a greșit cariera. 

Știm că va trebui să ne despărțim în curând pentru câteva zile, dar niciunul dintre noi nu se îngrijorează. Ai spune chiar că nu ne-am confruntat niciodată cu astfel de probleme, deși așa a început totul. Când ne-am cunoscut, niciunul dintre noi nu aparținea aceluiași loc, drept urmare a început o cursă contra-cronometru prin aeroporturi și țări. Am înțeles că dacă astăzi sunt aici și vă scriu vouă, mâine pot fi la mii de kilometri distanță fără să-mi schimb însă rutina. Am mai învățat că nu îți trebuie prea multe pentru a fi fericit, iar dacă ai lângă tine persoanele potrivite, fericirea te însoțește la orice pas.

După ce mergem câteva minute bune înfruntând rafalele de vânt, F. își pierde orice speranța în legătură cu soarele lui, iar cu o privire nevinovată îmi spune că o să găsească el o umbrelă. Pașii ne poartă ătre centrul orașului. Ne începem ziua cu o cafea, neapărat cu lapte.
– Știi, mi-aș dori să putem pleca împreună, dar ne presează timpul. Nu pot să te țin aici legată de mine, deși recunosc că mi-ar plăcea. îmi spune F. pe un ton serios în timp ce-mi cuprinde mâinile într-ale lui.
– Știu F. Trebuie să plec. Mai am de rezolvat câte ceva în țară. Nu m-aș mai dezlipi de tine și mă simt ciudat să te las singur, dar știu că în situația de față nu avem încotro.
F. își mută privirea către fereastră. Ar vrea să plângă. Nu îi plac despărțirile și e mânat de un sentiment puternic de dor, chiar dacă încă suntem împreună, în același loc.
Mă ridic de pe scaunul din fața lui și îl îmbrățișez. Palmele mele îi mângâie chipul îngrijorat.  Îl privesc adânc în ochi și într-o secundă realizez că el e tot ce mi-aș fi putut dori. Nu mai contează nici cum l-am găsit și nici unde, la fel cum nu are nicio importanță de câte ori mă lasă singură așteptându-l până în zori. Am ajuns din întâmplare în viața lui și pe nepusă masă, m-a facut să rămân.  La început de tot am rămas doar pentru câteva ore, fiind mai reticentă de felul meu, iar mai apoi mi-a fost greu să mă mai desprind din brațele lui.

Dragă F., să te întâlnesc pe tine a fost precum un cântec  pe care ascultându-l pentru prima oară, am știut că va fi preferatul meu.  Te simt adânc ancorat în sufletul meu, în gândurile mele, în privirea mea, în vârful degetelor care vor să se plimbe nestingherit pe obrazul tău și prin păr. Te cunoșteam de dinainte, dar niciodată nu mi-am dat seama că așa ești tu, așa cum îmi doresc eu și probabil și multe altele.  Vreau să știi totul. Vreau să știi cum mă simt atunci când sunt lângă tine. M-ai ajutat să-mi pierd mintea, să mă desprind de mine și de neliniștile din sufletul meu pentru a mă putea cunoaște mai bine prin intermediul tău, a sentimentelor tale, a zâmbetului tău și a tot ce însemni tu ca om.

”Tu reușești să vezi dincolo de mine. Mă vezi ca pe un om normal, cu o mulțime de amintiri și gânduri, cu frici și cu visuri pe care încă nu le-am îndeplinit. Pot să fiu eu lângă tine.” mi-a spus F. pe malul râului, într-un apus de soare.

Amnezia, D.Morgan

Tocmai am terminat-o de citit.O poveste impresionanta carete tine cu sufletul la gura inca din primele pagini.

Si acum despre subiect:

Mai intai de toate, Scott Roberts, un avocat influent, tipul de om care e capabil sa se lupte si cu morile de vant pentru a obtine in final ceea ce-si doreste, apoi fiica lui Alice- incapabila de a avea copii, si intr-un final Andrew Jones, tanarul pasionat de Drept care sta pe langa Scott pentru a-l instrui in tainele avocaturii. Alice si Andrew par sa fie foarte apropiati la inceput ,ba chiar au tendinta de a fi impreuna. Aceasta mica dorinta este insa stinsa de capriciile lui Scott care o invata pe Alice ca probabilitatea ca Andrew sa devina un avocat de succes este una foarte mica si ca mai bine ar fi sa-si ia gandul de la acest tanar.

In timpul in care Alice Roberts a renuntat sa se mai intalneasca cu Andrew, acesta o cunoaste pe Emma de care se indragosteste nebuneste. Alice devine cea mai buna prietena a Emmei, chiar si colega ei de camera pe timpul facultatii.

Peste trei ani de stat impreuna, Andrew si Emma isi fac planuri de nunta insa un accident neprevazut cu barca ii desparte pe cei doi de toate visele si planurile pe care le aveau amandoi. Andrew scapa cu viata insa Emma cade la patintr-o coma profunda din care medicii dadeau prognosticuri precum ca nu isi va mai reveni niciodata.

Scott decide sa se ocupe el special de acest caz, sa-i faca pe faptasi sa plateasca, devine tutorele legal al Emmei deoarece aceasta nu avea parinti si trebuia sa aiba pe cineva alaturi de ea in aceste momente.

In tot acest timp, Andrew se consola in bratele lui Alice care profitand de ocazie si de slabiciunea lui , s-a apropiat din ce in ce mai mult de el, parand sa-i fie alaturi in momentele grele. Andrew isi pierduse orice speranta, deja nu mai vedea cale de scapare, dorea sa opreasca timpul in loc , inainte de accident si sa ramana acolo.

Dupa examene medicale amanuntite, Scott afla in tacere ca Emma era insarcinata, iar doctorii au promis ca pot mentine in viata copilul. Imediat la auzul acestei vesti, Scott si-a aranjat un plan bine stabilit pe care l-a urmat cu strictete. La fel ca de fiecare data, acesta s-a folosit de abilitatile lui de avocat pentru a o face pe Alice sa se convinga ca cel mai bun lucru pe care l-ar putea face este sa adopte copilul Emmei Lawrence si sa-l convinga pe Andrew ca este copilul lui. Stia ca aceasta „afacere” ii va aduce mai mult profit: el urma sa aibe un nepot iar Andrew Jones va fi alaturi de Scott Roberts ca ginere, sporind veniturile considerabil si ridicand firma de avocatura Roberts and Gilbert pe care o detinea, Scott. Pentru a acoperi falsa sarcina a lui Alice, Scott il trimite pe Andrew sa rezolve in caz complicat in America de Sud, un contract pe timp de un an, timp suficient in care-l va putea mentine departe de fiica lui si de farsa pusa la cale.

Andrew a fost instiintat printr-o scrisoare ca Alice tocmai a nascut si ca acel copil era al lui.Acesta s-a intors din America de Sud si imediat s-a facut si nunta.

Peste sapte ani de zile, firma lui Scott s-a transformat intr-una din cele mai influente din America de Nord, detinea monopolul asupra multor alte firme mici si mijlocii dirijandu-le constant, se bucura de o viata indestulata alaturi de fiica sa, ginerele si nepotul sau Patrick. Dar, tot dupa sapte ani, Emma isi revine din coma cu ajutorul dr Brown, cel mai bun doctor al momentului ,specializat in neuropsihiatrie. Desi la inceput nu-si aduce aminte, pe parcurs, Emma incepe putin cate putin sa-si revina in fire. Descopera ca Alice ii furase copilul. Aceasta intr-un moment de nervozitate, simtind ca-l pierde pe Andrew se confeseaza Emmei, spunandu-i ca-i pare rau si doreste sa o ierte. Scott, afland despre toate cele intamplate chiar de la Alice, acesta ameninta ca nimeni nu ii va lua nepotul de langa el. Alice ,intr-un moment de furie,de neliniste si vinovatie se impusca.

Emma pleaca departe de Andrew si se muta in Dakota. Dupa moartea lui Alice, Andrew isi ia copilul si o cauta pe Emma, incepand toti de la zero, ca o familie fericita!

The last song,Nicholas Sparks

Tocmai am terminat de citit romanul si de vizionat filmul. O poveste de-a lui Nicholas Sparks, plina de iubire,de tragism care in final iti aduce cateva lacrimi in ochi. Daca as avea ocazia sa-l intalnesc pe scriitor, l-as intreba de ce prefera un final tragic pentru cartile sale? Asta asa sa ne aducem putin aminte de „A walk to remember” si „Dragoste la prima vedere”, „Sweet November”, „The notebook”…

Povestea surprinsa in paginile cartii: Parintii fiind despartiti, mama lui Ronnie si a lui Jonah decide ca ar fi timpul sa-si petreaca vara alaturi de tatal lor, departe de New York, undeva la malul marii. Ronnie, o tipa rebela incearca sa se revolte acestei idei certandu-se in nenumarate randuri cu tatal lor, facandu-l sa se simta vinovat pentru ca i-a parasit.

Se indragosteste de Will pe care il cunoaste mai bine in timp ce incercau sa salveze un cuib de testoase din spatele casei, el fiind voluntar la parcul marin. Aceasta dragoste o face sa se apropie de tatal sau fiind singura persoana care ii putea asculta framantarile. Peste zile, Ronnie si Jonah afla ca tatal lor sufera de cancer si ca zilele lui sunt pe sfarsite. La inceput il acuza pentru tacerea lui, apoi cand mama ei vina sa ii ia inapoi la New York, Ronnie decide sa ramana cu Steve, tatal ei, pentru a-l ingriji pe parcursul zilelor ce i-au mai ramas.

Kim ii respecta decizia. Intre timp ea si Will se despart, el trebuind sa plece la universitate la Vanderbilt. Zilele ce au urmat, Ronnie le-a petrecut doar cu Steve, ba chiar a renuntat la orgoliu si a continuat cantecul pe care tatal ei incepuse sa-l compuna pentru ea la pian. In momentul ce cantecul a fost terminat, Steve a murit. La inmormantare a venit lume putina, printre care si Will. Aici el ii da vestea ca se va muta la facultatea Colombia din New York pentru a putea fi mai aproape de ea…

Povestea cartii surprinde mult mai multe detalii si daca o prindeti vreodata sa o cititi,va asigur ca o sa va placa, apoi urmariti si filmul 😉