Dupa cateva zile…

Sunt zile în care trezitul de dimineață nu e deloc chinuitor, iar cafeaua cu lapte mult aşteptată e mai bună în compania celor dragi. 
Sunt zile în care o veveriță ce-şi face apariția la prima oră pe o bancă din Carol te face să zâmbeşti.

…Şi mai sunt zilele pe care nu le vei uita niciodată şi le vei purta în suflet până la acel sfârşit…

13 mai a fost despre emoții greu de explicat în cuvinte, despre lacrimi de bucurie, despre prietenie, zâmbete şi îmbrățișări.  Dacă până în prezent nu ştiam să numesc cea mai specială zi pe care am trăit-o, acum sunt sigură că 13 mai se clasează pe locul fruntaş. Cu ceva ani în urmă, chiar înainte ca relația de prietenie cu un oarecare să se deterioreze, mă văitam că X are o grămadă de poze, iar eu nu.

„Da’ ştii că atunci când o să ai vârsta ei, vei avea şi tu la fel de multe poze şi amintiri, ba chiar mai frumoase”
Şi dacă în caz te vei rătăci la un moment dat pe blogul ăsta, să ştii că ai avut dreptate. Tu te ştii care eşti chiar dacă nu ne mai cunoaştem când ne vedem 🙂

Cum spuneam… Acum, la aproape o săptămână de la eveniment, emoțiile şi imaginile sunt încă vii. Poate mai. Conştientizez că s-a terminat ceva mult aşteptat şi că în fond, toate-s trecătoare. Mai puțin amintirile şi bucuria pe care am simțit-o din plin la concertul băieților Carla’s Dreams. La băieții noştri. A fost prima oară când am sărit mai sus decât ştiam că pot s-o fac, prima oară când m-am lăsat cuprinsă de mai multă emoție de cât eram obişnuită să suport. Şi n-am fost singura în acest sens. Pe lângă alte mii, le-am avut alături pe fetele mele dragi cărora le mulțumesc pentru amintirile trecute şi viitoare. Mă bucur că v-am cunoscut. Mi-ați intrat în suflet şi vreau să vă păstrez. Îmbrățişările voastre au mai alungat din emoții; nu prea am simțit trecerea timpului deşi acum vă recunosc că mi-aş fi dorit să treacă mai greu orele ( să percep mai obiectiv această zi şi să stăm mai mult împreună).

Îmi e greu să găsesc cuvintele pentru ce s-a întâmplat  sâmbăta trecută. Acum realizez cât de repede trece timpul, iar cu el la fel şi noi. Tind să cred din ce în ce mai mult că totul se întâmplă cu un motiv şi că nimic nu este întâmplător.

Cât despre evenimentul în sine, cuvintele de laudă ar fi de prisos. Cineva a spus „probabil cel mai frumos concert susținut vreodată”, iar asta e cea mai scurtă şi cuprinzatoare descriere. Emoțiile au rămas, lacrimile reapar cu fiecare afiş încă prezent pe străzile Bucureştiului, cu fiecare clip sau poză, încă simt cum data de 13 mai mi-a ajuns până la sânge pentru că am fost acolo unde inimile au bătut la unison cu mii de bătăi pe minit, ca un colibri in zbor….

Mulțumesc pentru amintiri, oameni dragi!