Gânduri de balcon

Facem schimb de haos și-ți urez bun venit într-al meu.

Și-a aprins o țigară și a ieșit pe balcon. L-am privit secunde bune lipită cu nasul de geamul care dădea spre el. Recunosc că nu am acționat mereu cum ar fi trebuit. Am avut și încă am o tendință de a fugi din calea acțiunilor (când lucrurile simple în aparență devin complicate pe măsură ce le parcurgi) . Nu m-am maturizat 100%. Și nici nu vreau 100%. Aș pierde o parte din mine, probabil cea mai interesantă. Conștiința mea de altă dată m-ar fi sfătuit să nu fiu fraieră, fapt pentru care am simțit că nu e cazul să mai privesc prin sticlă.

„E târziu” mi-a spus el îngândurat trăgând ultimele fumuri. Mi-am lăsat capul pe umărul lui fără să scot vreun cuvânt din sutele care-mi veneau în minte ( „e frig”, „ia-mă-n brațe”, „e perfect”, „mi-e bine”, … „hai înăuntru”… ).

E nedrept că mă faci să simt așa când nu mai știu căi pentru a-ți spune nu. Mă confrunt cu tine versus mine, iar asta nu e o luptă cinstită din partea ta atât timp cât eu nu am armele necesare, dar nici răspunsurile pregătite. Nu e win-win. Nu e uragan, nu e nici soare ori vreme splendidă la orizont. Sunt anunțate furtuni și crede-mă că în inimă vremea e mai potrivnică decât pe mări și oceane. Și cu toate astea, continui să tragi din țigară.

Mă întreb dacă te pătrund din când în când gândurile mele. Cel puțin privirea ta se joacă cu mine aproape zilnic , iar asta îmi conferă un soi de neliniște alternată de siguranță. E dubios cum noțiunile se bat cap în cap, dar cum sufletul le filtrează și le simte contrar contrarului.

E incitant gândul că te pot avea mai mult dacă las garda jos pentru o clipă, dar reușesc să-mi temperez dorințele. Nu mi-e clară granița între ce simt și ce vreau. Încă am câteva zâmbete întipărite în suflet și nu pot renunța la ele până nu sunt sigură că trebuie să fac asta. Am mai încercat și aproape am reușit de fiecare dată, doar că ceea ce văd cu ochii închiși mă face să cad din nou pe gânduri. Nu vreau să iau decizii doar de dragul de a le lua. Toate la timpul lor. Cândva, ceva se va întâmpla. Nu știu când și nici unde. Dar în momentul acela voi ști că am ales corect. Nu vreau să-ți promit nimic pentru că nu am nicio certitudine. Nu o face nici tu. Nu acum. Când o fi să fie. Când printr-o întorsătură neașteptată mă voi trezi lângă tine ca să rămân. Când timpul o să fie de partea fiecăruia, când furtunile se vor domoli, când… iar dacă va fi să fie ar trebui să știi de pe acum că nu voi fi ca un bambus (dreaptă, rezistentă, puternică, goala pe dinăuntru). Voi fi eu. Iar pe tine te rog să trăiești și să iubești exact așa cum te-ai obișnuit. Te plac când ești tu, așa cum ești tu. Nu mi-e teamă să-ți îmbrățișez toate temerile și freamătul din suflet.

Până atunci mă bucur de modul haotic în care ți-am invadat propriul haos. Am început să-mi odihnesc mintea și sufletul lângă tine. E o stare profundă de calm în zilele în care îți rămân alături. Vin, spun că plec până la miezul nopții, iar la răsărit sunt tot acolo. E liniște când ne bem cafeaua, când te așezi ca un hoț lângă mine și începi să vorbești până te ia somnul, iar eu nu te mai pot alunga chiar dacă pui stăpânire pe jumătate plus un sfert de pat. Vreau să cred că mai avem de capturat multe momente pentru suflet. Spre exemplu, îmi doresc să prind o ploaie cu tine, dar de preferat să fim înăuntru. Afară, riscul de a deveni siropoși e ridicat, iar nouă nu ne place siropul vărsat în public (deși în ploaie, un sărut nevinovat și spontan în stația de autobuz înainte ca el și ea să o ia în direcții diferite nu e de evitat). Și că tot veni vorba de risc, m-ai învățat prost lăsându-mă să te cunosc. Și riscul nu a fost nicidecum la tine deși ai zis că ți-l asumi.

Mi-e greu să mă gândesc la modul în care voi pleca într-o bună zi. Sau poate o vei lua tu las pas înaintea mea. Am învățat de la tine că nicio posibilitate nu e exclusă nicicând, iar că timpul a fost și va rămâne sub semnul probabilității. Cu toate astea nu mi-e teamă să alerg spre tine când am ocazia. Contează cum îmi petrec orele, nu suma lor.

Nu știu. Și nici tu nu ai habar cum ne învârte viața. Aș zice că trebuie să comunicăm mai des(chis). Aș zice să mai bem niște vin cât timp alergăm după răspunsuri, cât timp mai stăm unul lângă celălalt încercând să ne vindecăm reciproc.

Cât mai este timp, aș zice să-mi rămâi.

Reclame

3 gânduri despre „Gânduri de balcon

  1. Pingback: Gânduri de balcon — Cristina Cîrstea – „Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

  2. Eu sincer cred că ți-ai răspuns la câteva întrebări care te frământă scriind articolul ăsta. Cel puțin mie mi se pare clar ce decizii ar trebui să iau.

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s