Moonshadows.

În fiecare zi mă joc cu timpul, iar asta pentru că uneori şi el a făcut la fel. Mă joc pentru că pot şi pentru
că vreau să îi arăt că eu îmi stabilesc priorităţile. Eu decid ce mai poate aştepta şi ce nu. Timpul nu îţi îngăduie clipe în plus pentru visurile tale, la fel cum odată cu trecerea lui, te îndepărtează de joacă. Nu ştiu cât la sută îi place atunci când îi sfidezi regulile, când te întorci spre trecut sau când te avânţi în viitor fără să-ţi pui prea multe întrebări. Şi totuşi, atunci când trăieşti riscând, ai parte de cele mai frumoase experienţe.

malbiuZilele trecute am dat buzna în anii următori. La modul ideal. M-am teleportat în imposibil, acolo unde nu am ce am în prezent, acolo unde totul pare perfect, deşi nu sunt scutită de belele. Mereu am fost o împiedicată, drept urmare, nici în propria-mi imaginaţie nu scap de acest defect. Dar ştii ceva? E ok să te împiedici atât timp cât ştii că e important să te ridici şi să zâmbeşti după o căzătură. Juliturile sunt… normale. Cu puţin fond de ten le poţi ascunde ulterior. Mi-am vizitat căsuţa de la malul mării, am băut un suc rece de ananas în timp ce citeam „The longest ride”. Pe cer, soarele îşi juca ultimele culori înainte de a merge la somn. I-am zâmbit preţ de câteva secunde, după care am coborât cele câteva trepte dinspre terasă spre plajă. Nisipul începea să se răcească, iar adierea vântului îmi răvăşea buclele scurte. Voalul rochiţei albe din in dansa în valuri pe ritmul brizei.

Am pornit-o la pas domol către Moonshadows, în murmurul celor care îşi strângeau prosoapele de plajă. Le zâmbeam oamenilor care îmi intersectau privirea şi nu mă supăram când nu mi se răspundea la fel.

Mă miram pentru faptul că ştiam drumul foarte bine şi chiar dacă nu l-aş fi ştiut, nu ar fi fost o problemă. Niciodată nu m-am temut de necunoscut, chiar dacă mereu am fugit din calea lui. Fuga de responsabilități m-a prins din urmă şi m-a făcut să îmi dau seama că nu are niciun rost să fugi. La urma urmei, nu suntem cu toții atleți profesioniști. Chiar şi aceeia o dau în bară când destinul decide.
În rest, nu ai prea multe opțiuni. Ori te concentrezi pe visurile tale şi riști, ori te pierzi cu firea în încercările de a reuși. În aceea clipă aveam un singur scop: Moonshadows. Pașii ştiau asta, iar sufletul spera la îmbrățișare. Eram dispusă să risc totul cu zâmbetul pe buze, iar în aceeași notă să accept înfrângerile. Wade îmi tot şoptea în gând „fie ce-o fi”. Pentru prima oară după mult timp simțeam că am curaj să suport orice avea să fie. Până la urmă, în seara aceea era posibil orice. Aveam să îmi dau seama mai târziu dacă aşa era să fie sau nu.
M-am trezit a doua zi în camera mea de acasă, în realitate. Jocul a rămas în stand-by până data viitoare. La fel şi drumul meu spre Moonshadows. De îmbrățișare nici nu mai poate fi vorba…

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s