Dimineti in Sibiu

Mi-e greu să mă despart de Sibiu în momentul plecării spre Bucureşti. O parte din mine rămâne acolo şi o regăsesc de fiecare dată când revin.

Au fost patru zile pline. Patru zile în care am râs cu lacrimi şi am plâns până la zâmbete. Mi-am pus dorinţe, mi-am agăţat grijile pe treptele din Turnul Sfatului şi le-am abandonat acolo în speranţa că îmi vor pierde urma. Şi chiar dacă unele mi-au regăsit paşii, le-am ignorat complet căci mă aflam în locul în care am copilărit, iar atunci când eşti copil nu ai nicio grijă şi nici teama nu te-ajunge.

Şi să începem cu prima zi. Fiind destul de răcoare în dimineaţa plecării, m-am gândit că aşa avea să fie toată ziua, deci m-am îmbrăcat destul de gros ca să nu dârdâi de frig pe Valea Prahovei. Am „pescuit-o” pe Alexandra de la Câmpina şi am poposit apoi pentru două ore în Braşov. Aici am scăpat de haină, căci vremea tindea să se încălzească. În gândul meu „mai cald de-atât n-o să fie”. Da’ de unde? Între Braşov – Sibiu am renunţat şi la pulovăraşul vişiniu şi dacă era cu putinţă aş fi dat la schimb adidaşii cu tot cu şosete pe o pereche de sandale sau balerini.

Şi iată-ne în momentul în care două zăpăcite coboară din tren şi ţopăie de bucurie şi entuziasm. Prima oprire? Magazinul Dumbrava căci aveam nevoie de un tricou nou. De ce aveam nevoie de el, nici eu nu ştiu să vă spun. Apoi KFC, iar după asta, o noapte albă cu muzică folk în Imperium, alături de nişte studenţi de la teologie. Apropo Smiley, dacă citeşti asta, să ştii că şi acum regret că am refuzat ceaiul ăla  îmbunătăţit. Dar să sperăm că se va mai ivi vreodată ocazia pentru aşa ceva. Promit să nu o ratăm iar.

Despre ce a urmat nu ştiu sigur ce să vă spun, căci au fost cele mai lungi ore din viaţa mea şi cele mai friguroase. Ca să le fac un rezumat vă spun aşa: ceai de muşeţel alături de nişte oameni gălăgioşi care nu au ce face la 3 dimineaţa, căutarea unei toalete deschise la 4 dimineaţa, răsăritul de soare între 5:00 – 6:00 şi o altă oră împărţită în două jumătăţi dintre care una petrecută pe o bancă în Valea Săpunului şi o alta în faţa automatului de cafea lângă Kaufland. A urmat un mic dejun rapid, o călătorie cu autobuzul 2, după care vreo două ore de somn. În sfârşit, somn!

Deşi nu dormisem nici cu o noapte înaintea celei despre care tocmai v-am povestit, după cele două ore de somn, m-am simţit mai fresh ca niciodată. (sau poate aşa aveam eu impresia) Cert e că am pornit la plimbare cu paşi vioi. Am ajuns pe strada Luptei în speranţa că magazinul de chestii drăguţe pe care îl ştiam eu e încă acolo. Nu mai era. Am oftat în gând şi am luat-o la pas cu Alex să luăm prânzul. Din nou Valea Săpunului, din nou apoi spre centru. Am cutreierat magazinele din Piaţa Mare, ne-am urcat în Turn, mi-am găsit încă două tricouri, am făcut o serie de cumpărături la Billa şi am pornit spre casă, făcându-ne planuri pentru seară. A urmat o tură de câteva telefoane în stânga şi-n dreapta, o bârfă despre X şi Y cu mama şi zeci de tipuri de împletituri în speranţa că voi găsi o modalitate de a-mi aranja părul ciufulit care sub nicio formă nu voia să stea locului. Până la urmă am renunţat şi l-am lăsat liber, deşi nu eram mulţumită.

Am pornit spre Oldies cu zâmbetul pe buze,rememorând fiecare acţiune din ultimele 24 de ore. Nici nu îmi aduc aminte când am ajuns căci parcă mă trezisem fix în faţa pub-ului. Am intrat. ne-am găsit loc, am băut un mojito şi l-am înjurat pe tipul în roşu care se tot fâţâia în spatele meu, electrizându-mi părul care oricum nu stătea. (Tu, tipule în roşu, dacă citeşti asta şi îţi aduci cumva aminte de mine, cea în negru de pe scaunul de lângă bar, să ştii că m-ai enervat!!!!) Drumul spre casă din miez de noapte a fost presărat cu zâmbete şi  flashback-uri, iar pentru asta trebuie să le mulţumesc câtorva persoane.

Nu-mi aduc aminte prea multe detalii din dimineaţa următoare, însă după o baie bună şi un mic dejun, am pornit din nou la drum cu Alexandra. A fost ziua pozelor, a brăţărilor şi a urmăririi. Da, da, ziua urmăririi, căci în data de 8 mai 2014, la ora 21:07 minute l-am cunoscut pe Scumpetea. Habar n-avem cine e, dar ştim unde stă pentru că l-am urmărit până acasă. Fiind însoţit de tatăl lui, nu am reuşit să găsim un motiv plauzibil pentru a ne băga în vorbă cu el. Am încecat să facem rost de un pix şi o foaie de hârtie, dar n-am găsit pe nicăieri, iar apoi l-am fi pierdut din vedere ( din acel moment mi-am promis să nu mai plec de-acasă fără pix).

 

Din aceste 4 zile plec mai departe în viaţă cu amintiri de neuitat, cu melodia celor de la Maxim în cap şi cu o sintagmă atribuită tuturor băieţilor care „nu excelează dar nu sunt nici de lepădat”.

Mulţumesc anticipat!😀

One thought on “Dimineti in Sibiu

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s