Simti si tu?

autumnÎmi place să aud ploaia cum bate-n geam toamna. Mai ales pe timp de noapte. Sunetul ploii e cea mai liniştitoare muzică de fundal pe care poţi adormi. Mai ales dacă adorm lângă tine, în braţele tale.

E prima noastră toamnă împreună, sunt primele noastre nopţi ploioase, primele frunze ruginite pe care călcăm. Pentru prima oară păşim împreună prin toamnă. E prima dată când admit că-mi place acest anotimp. Poate pentru că tu l-ai făcut să fie special şi m-ai făcut să mă îndrăgostesc şi mai mult de tine, păşind amândoi prin parcul pe unde abia a trecut Toamna. Frunze ruginii care se desprind în vântul puternic, picături reci de ploaie, cer gri şi noi care ne plimbăm domol.

Simţi şi tu? Simţi că toamna asta e diferită de celelalte? Simţi că s-a schimbat ceva? Da, normal că simţi. Şi la fel simt şi eu. E ceva diferit, ieşit din sfera cotidianului. Suntem noi doi şi toamna.

Vineri seara vreau să ne bem ceaiul împreună în vârful patului, sorbind încet. Vreau să povestim, să te descopăr altfel de cum eşti de obicei, deşi cred că deja ştim totul unul despre altul. Dar nu-i nimic. Haide să ne redescoperim. De fiecare dată când stăm la poveşti aflăm ceva nou, iar cu fiecare seară petrecută împreună, te simt tot mai aproape. Ah, da! Încă ceva. Vreau să-mi cânţi. Aşa cum numai tu ştii. Perfect.

Toamna asta e mai călduroasă ca oricare alta pentru că tu o faci să fie aşa.

„Aşa cum?”, te întrebi tu.

„Aşa perfectă”, îţi răspund.

2 thoughts on “Simti si tu?

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s