Un nou început.

friendsPână mai acum câteva zile cu siguranţă aş fi plâns la gândul că orice început are şi un final, mai mult sau mai puţin fericit. De fapt, cred că a fost prima dată când m-am abţinut şi am fost neutră. Ce-i drept, am stat pe gânduri şi am meditat aşa cum obişnuiesc să fac mai tot timpul. Dar asta nu m-a făcut să cedez psihic.

Mi-am spus că trebuie să trec mai departe, la fel de optimistă cum am învăţat să fiu. Nu e un capăt de lume şi de altfel, nu regret nimic. Am învăţat din fiecare experienţă trăită: am cunoscut lume nouă. Am legat prietenii ce vor dura poate pentru totdeauna. Am călătorit. Am plâns şi am râs: de multe ori chiar în acelaşi timp. Am iubit şi asta m-a făcut să scriu o carte, o carte despre experienţele prin care am trecut şi despre cum m-am maturizat în timp. Mi-am descoperit câteva aptitudini de care nici eu nu mă credeam capabilă. A fost şi bine şi rău. Cu toate astea, nu regret.

Chiar dacă sunt conştientă de faptul că s-a încheiat o perioadă tumultoasă din viaţa mea, e vremea să-i fac loc alteia. Şi nu degeaba e zicala aceea că totul se întâmplă cu un motiv. Analizând mai bine situaţia, constat că uneori, totul depinde de modul în care ne parcurgem destinul. El ne pune în cale persoane care, posibil să le fi întâlnit cu un anume scop.

Sunt persoane care mi-au fost alături şi îmi sunt în continuare de ani buni. Şi le mulţumesc pentru toate zilele, toate momentele în care i-am neglijat, ne-am certat, i-am ignorat. Pentru toate aceste momente, cred că trebuie sămi cer scuze. Iar eu ştiu că sunt deja iertată. Au fost acolo de fiecare dată când m-am împotmolit. Îmi ştiu toate secretele, toate mofturile, toate năzbâtiile, şi cu toate astea, sunt încă lângă mine şi mă fac să trec  mai uşor peste probleme.

Dar ţin să le mulţumesc şi celor care deşi „prieteni” fiind, m-au uitat. Menţionez asta pentru că ştiu că în continuare îmi citesc blogul, chiar dacă se prefac că nu mă ştiu nici măcar din vedere. Şi e ciudat. Pentru că prietenii adevăraţi sunt aceeia care rămând alături de tine chiar şi când greşeşti. Şi dacă îşi dau seama că dai cu bâta în baltă, ar trebui să te îndrume şi să te ajute să decizi. Dar nu. Ei au preferat să se depărteze. Să dea două click-uri pe facebook şi astfel, cu un delete şi un block cred că vor şterge tot trecutul. Doamne ajută-i să le şi reuşească, să uite definitiv. Oricum, mi-e silă doar când mă gândesc la ceea ce credeam pe atunci. Sunt mulţumită cu ce am. Iar de ei deja nu mai e nevoie.

În ultimii 9 ani s-au întâmplat  multe. Am învăţat multe. Şi zic ultimii 9 pentru că deşi perioada e mai scurtă, ţin să menţionez şi perioada în care lam cunoscut pe Mihai. Apoi stau şi mă gândesc la prieteniile care durează de 5-6 ani. La persoanele dragi mie care şi-au pus amprenta pe stilul meu de viaţă şi care m-au învăţat să las tristeţile deoparte şi doar să zâmbesc.

Şi poate că da. Poate că te-am cunoscut şi pe tine dintr-un motiv anume! Poate pentru că destinul ştia că peste ani voi avea nevoie de sfaturile tale încurajatoare, de zâmbetul tău de copil care să mă facă să uit de probleme, de privirea ta senină care mă ajută să mă regăsesc ori de câte ori mă pierd, de vocea ta caldă care îmi răsună în urechi de fiecare dată când greşesc, de mâinile tale care le strâng pe ale mele atunci când mă pierd cu firea, de îmbrăţişarea ta puternică care mă face să mă simt în siguranţă. În fine. De tot ce ţine de tine. Pentru că te-am întâlnit cu un scop. Şi paote că acum îmi dau seama care e acela.

Acum închei aceste rânduri cu o piesă dragă mie.

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s