Gânduri de aprilie…

don't let your past steal your futureAstăzi vă scriu! Scriu pentru că simt nevoia să scriu. Simt nevoia să mă descarc… Îmi dau seama că e destul de greu să încep să îmi expun aici gândurile, neştiind de la bun  început despre ce anume va fi acest post. Dar nu-i problema! Gândurile vin pe parcurs.

Mintea mea începe să proceseze…Şi îmi trec prin minte zeci de amintiri…Unele frumoase, altele mai puţin. Toate în decursul celor 20 de ani care abia au trecut din viaţa mea. Pot spune că am învăţat multe şi continui să mă lovesc cu capul de pereţi când greşesc. Greşelile poate că au fost cele mai multe până acum. Au fost mici, mari, fără importanţă dar au fost destule. Nu le regret pe unele. Dar am câteva păreri de rău pe care am încercat să le arăt.

Dacă unele persoane ex-prezente în viaţa mea au înţeles că trebuie să se depărteze, să zicem că le înţeleg tăcerea. Ceea ce nu înţeleg sunt sentimentele pe care păreau a le avea. Dar nici măcar atât. Îi promiţi unei persoane că ţi-o doreşti pentru tot restul vieţii alături de tine, când colo te depărtezi fără să spui nici măcar La revedere. Dar nu salutul de adio contează cât gestul în sine. Vă întâlniţi pe strada peste o perioadă de timp şi nici măcar nu întoarce capul după tine, deşi promitea să o facă indiferent de ce rezervă viitorul.

Am promis să las undeva în spate tot acest trecut şi să dau şansă prezentului în a se manifesta. Am înţeles că nu vei scăpa niciodată de trecut atâta timp cât îi permiţi să-şi facă loc în prezent.

Ce-mi rezervă prezentul? Un viitor alături de prieteni buni, prieteni dragi care îmi sunt aproape şi mă înţeleg. Prieteni cu care am ajuns să îmi petrec zile întregi. Prieteni cu cae râd, plâng, mă cert, dar nu renunţăm pentru nimic unii la alţii. Iar pentru aceste persoane da, aş face orice! Păcat că mai sunt câţiva care nu au înţeles asta şi exact când aveam mai mare nevoie de cineva, şi-au luat tălpăşiţa şi duşi au fost.

Sub soarele de duminică, mă întorc la lectura romanului despre care voi posta data viitoare!

Pe curând!

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s