A fost odata…

Acum cateva nopti m-am gandit foarte profund la un capitol din viata mea incheiat in septembrie anul trecut. Si au fost multe probleme care erau cat pe-aci’ sa-mi opreasca plecarea. Exact cu o zi inainte de plecare se prabusise un pod intre doua localitati,prin urmare circulatia trenului a fost intrerupta.Insa am plecat cu orice pret. M-am trezit cu noaptea in cap si am adoptat varianta microbuzului. A trebuit sa schimb altul la Targoviste pentru a lua altul cu legatura directa catre Sibiu. Am ajuns acolo si o saptamana a fost perfecta,dupa care a intervenit criza de apendicita si astfel calatoria mea a trebuit sa fie suspendata cu cateva zile si sa ma intorc astfel acasa. Preferam sa fie ceva mai grav doar de dragul de a mai ramane cateva zile acolo.

Pentru mine, durerile nu erau chiar foarte mari insa era teama puternica. Ma inveselam  doar stand pe balcon si privind un apus de soare in fata muntilor Fagaras. Nu aveam nici pofta de mancare, insa privind de- acolo de sus prindeam pofta de viata si mai inghiteam astfel cateva lingurite de iaurt cu fructe. Cand durerile incepeam, coboram cu liftul si ma plimbam pe la magazine, mergeam in parcul dintre blocuri sau la supermarketul meu preferat din oras, relaxandu-ma astfel si uitand de griji.

Era si o ocazie perfecta de a vorbi la telefon cu prietena mea Gandacel care ma facea sa mai uit de tot si sa ma inveselesc. Vorbind cu ea intr-o zi s-a intamplat sa ii spun ca imi doresc din rasputeri sa ma intorc acasa deoarece nu mai suport. Nu spusesem la nimeni prin ceea ce trec si preferam sa astept ca durerile sa treaca de la sine. Imi doream cu ardoare sa plec, insa nici nu ma lasa inima. Eram cuprinsa de o indoiala amarnica si de o imposibilitate ancestrala. Eram imobilizata la vreo 300 si ceva kilometri de casa mea, nestiind ce sa fac, nestiind daca e bine sa le spun celor din jurul meu prin ce trec. Groaza de a intra in spital si de a suferi o interventie chirurgicala imi dadea ameteli. Gandacel mi-a spus la telefon ca ar fi bine totusi sa discut cu cineva si sa incerc sa trec peste cu putere. Imediat dupa ce am inchis telefonul, am trecut pe la magazin, mi-am luat doua amandine si o sticla de suc si am urcat vesela inapoi cu speranta ca toata povstea asta urata cu durerile se va termina rapid. A doua zi, spre seara le-am spus celor cu care ma aflam la Sibiu totul si m-am dus la Urgente.A doua zi revenisem pentru operatie insa durerile incepeau sa inceteze cu tratamentul aplicat. Am urmat tratamentul timp de vreo trei zile cand durerile incepusera din nou, luand astfel decizia de a ma intoarce acasa.
A doua zi ma aflam cu bagajele facute inca de la rasaritul soarelui si cu mare dorinta de a ajunge acasa si de a-i imbratisa pe parintii mei,pe cei doi pisoi. Insa am lasat ceva neterminat la Sibiu si anume cele 3 zile pe care trebuia sa le mai petrec pana la data stabilita plecarii propriu-zise.

Zis si facut, aceste trei zile s-au implinit peste doua luni cand a trebuit sa ma intorc la Sibiu pentru inmormantarea bunicii la care fusesem in vizita. M-am intors cu o foarte mare durere si cu niste ganduri care pur si simplu m-au ingrozit tot drumul. Era ultimul drum pe care il mai faceam la Sibiu, ultima data cand urma sa urc cu liftul la etajul 9, ultima data cand puteam sa admir linistita apusul soarelui de la balcon… Toate astea s-au sfarsit in decurs de doar doua luni de la plecarea mea.

Au fost trei zile in care desi evenimentul nu a fost deloc placut, am profitat din plin sa mai revad fiecare loc in care am copilarit, fiecare particica din ceea ce ma inveselea pe mine in fiecare vara cand ajungeam acolo in vacanta.

Zilele trecute am stat si m-am gandit la tot ce nu voi mai putea face niciodata. Si m-a bufnit plansul la gandul ca nu voi mai putea privi apusul,nu voi mai vedea ciorile care brazdau cerul in fiecare seara punctual la pra 21:30, si multe altele. Cel mai tare insa m-a durut gandul ca niciodata nu voi mai pune piciorul in apartamentul acela.

A fost un vis frumos, care a durat 16 ani jumate. Au fost 16 veri petrecute acolo. A fost…si s-a dus….

 

9 thoughts on “A fost odata…

  1. foarte frumoasa piesa,versuri reale si cat despre ce ai scris sa stii ca important e sa pastrezi amintirile.ai grija de tine si sa nu le pierzi niciodata.orice inceput are si un sfarsit,asta e

  2. pur si simplu ma uimeste pe zi ce trece tot mai mult faptul cum reusesti tu sa transpui cuvintelor o emotie atat de puternica incat sa dea fiori celor care le citesc. oricum frumoase randuri, sunt curios sa vad cu ce ai sa ma uimesti data viitoare, oricum nu uita cea mai puternica arma sunt cuvintele

  3. bre pisi, nu mai fi suparata😀
    ma sperii😐
    hai ca as fi zis „las’ ca trece”, desi am sentimentul ca asta n-o sa treaca niciodata. hmmm… toate se intampla cu un motiv? neah😀 stiu ca n-o sa poti inlocui acele momente cu nimic, dar poti sa mergi inainte… si mai du-te si tu pe la sibiu, te saluti cu ciorile😛
    hug >:D<

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s