Distanta. Sau aruncarea cu chibritul

De fiecare dată în care mă gândesc la F.îmi sună în cap versurile lui „open your wings and just start to fly. No wonder why, follow your dreams, don’t give up and try”. Mi-am adus aminte de Oldies Pub. Miercurea e pustie fără tine..Nu-mi aduc aminte dacă i-ai prins pe Andreea, Zeno, Johnny, dar fac o atmosferă tare plăcută la karaoke. Lipsești tu. Mi-e dor de tine şi de scrisori, de fragmentele pe care ți le trimiteam prin poştă lunar. Aş vrea să dau timpul înapoi măcar pentru câteva luni şi să mai schimb câte ceva. La mine, la acele rânduri… Fără să întreb de ce, da, recunosc că mi-aş urma visurile şi aş prinde primul avion spre tine în speranța că de data asta nu-ți voi mai greşi adresa. Te-aş găsi probabil la The Alley Cat sau ceva de genu’ parcă, iar dacă ar fi să te caut, inima te-ar găsi prima. Ea a ştiut mereu unde eşti. Te-am găsit în gara aia. Doamne, am răcit în aceea zi. Eram doar într -o bluză în plină iarnă şi dârdâiam din toate încheieturile. Mi-a prins bine imbratișarea ta, la fel cum poate mi-ar face inima să salte ca nebuna şi acum. Vezi tu, am norocul că pot arunca un chibrit pe hartă şi să țintesc Londra.
Pe seară am de gând să îți fac o vizită. Vreau să ciocnim pentru puținele amintiri şi pentru că ele există.
Nu vreau să te uit vreodată sau cel puțin nu pot. Mi se întâmplă din ce în ce mai des să arunc chibritul şi să te nimeresc. Mereu e stins că focul din catran rămâne în mine.
Nu m-am gândit niciodată că am să ajung in punctul acesta. Mi-a plăcut mereu geografia, dar acum parcă nu ma mai înțeleg cu ea.
Cam atât.  Iartă-mă că nu ți -am mai scris de mult, uneori tăcerea e mai bună. Dacă ar fi să derulezi înapoi, nu o face. Prefer să îți dau cartea aia nenorocită şi să te las să vezi ce ai provocat în mine. Într-o bună zi. Cândva. Când nu voi mai arunca bucăți de lemn ars pe harta lumii.
Până atunci mă îmbată amintirea verii ascultând „All my people”, iar din când în când văd „India” întrebându-mă dacă ar trebui să plec. Se întâmplă să aud un cover al piesei „Imagine” sau chiar să beau o bere în Oldies miercurea, așteptând că vei cânta „Stand by me” pe scena pe care n-am avut curaj să urc.
Mi-e dor de tine, omule.
P.S. : nu am uitat de prajiturile cu ciocolată şi de ceşcuța  cu ceai.

Cu F. intre perfect si ideal

F. îmi spune că vrea să se plimbe. Și eu, doar că singură. Vreau să îmi limpezesc ideile pentru a putea scrie o scrisoare.
F. știe unde îmi zboară gândul imediat cum aude cuvântul ”scrisoare”. Îmi zâmbește cu blândețe după care iese grăbit.
Rămân singură cu o mulțime de amintiri trimise cândva printr-o cutie poștală. Mi-e dor de frazele cu subînțeles… Le-aș scrie și acum cu inima încordată de griji, dar nu știu cum să încep. F. mi-ar spune să mă las dusă de val, de vânt, de oricare altă forță mai puternică decât mine. Mi-ar spune ca mai întâi de toate să ies și să mă plimb, să admir peisajele din jur, oamenii cu toate grijile și bucuriile lor, cerul senin, să mă pierd pe străzi uitate de lume ca mai apoi să mă regăsesc; să mă regăsesc pe mine însămi, cu toate temerile și bucuriile pe care le port în suflet zilnic. Ies pe terasa camerei de hotel și privesc în depărtare. Nu vreau să mă gândesc că sunt prea departe de tot și toate. Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu și nu înțeleg de ce mi-e greu să recunosc că pe cât de mult îmi place situația asta, pe atât de mult simt nevoia să fug.

E o graniță subțire între ideal și perfect, iar eu o văd căci e aici, chiar sub nasul meu. Trăiesc perfectul pentru că totul e perfect. Dacă mă uit în jur văd hainele lui F. lângă ale mele, periuțele de dinți una lângă alta, cearșafurile de pat șifonate pe ambele părți, poza de pe ecranul telefonului meu, inelul de pe deget… Totul e perfect precum o căsătorie la început de drum. Idealul e însă departe de a fi aproape; altfel nu se poate. E teoria lui ”mă descurc eu cumva.” Te descurci, ok, dar cu rănile ce faci?

F. știe că mi-e ușor și greu în același timp, E greu pentru amândoi prentru că nu m-am învățat să-l apreciez cu tot ce ține de el, iar la modul cel mai sincer vă spun că F. e perfect și ideal în același timp. I-o spun  de fiecare dată când am ocazia și nu o fac pentru faptul că a fi cu și lângă el e o plăcere sau vreo onoare ci pentru că vine din suflet, pentru că văd și simt asta. El știe mai bine pentru că mă poate citi printre rânduri fără a-i fi greu.

Trecând peste și revenind la rândurile scrisorii care îmi stă parcă pe cap, vă mărturisesc că e greu să îmi găsesc cuvintele pentru a exprima idealul atunci când totul pare perfect în jurul meu. Promit că am să încerc, dar nu azi; și astfel mai amân încă o dată. Mototolesc coala de hârtie și o arunc la coș.
Mă schimb într-o pereche de pantaloni scurți, un tricou negru mai larg, îmi pun pălăria pe cap și cobor scările în grabă. Îi trimit un mesaj: ”Vin spre tine. Știu unde te găsesc.”
Sub soarele cald de aprilie, mă îndrept către F. Nu știu cum ar fi arătat totul fără prezența lui. Știe că e cel care mi-ar putea da tot universul peste cap doar printr-un zâmbet. Dacă nu m-ar fi iubit, nu ar fi rămas în preajma mea atâta timp.

Îl zăresc din depărtare în lumina asfințitului și îmi dau seama pe moment că suntem doar noi doi acum, că nu e loc mai bun în care aș putea fi. O fi perfect și nu ideal, dar e F. și face ca totul să fie bine: diminețile petrecute împreună la cafea, cumpărăturile în Cola di Rienzo, vizitele la Adriano, înghețata nelipsită din meniul zilnic, micile escapade neplănuite.

Cât va dura? O lună? Un an? O viață?
Nu știu, dar merită. Eu cu el, măcar o oră.

Lumea e ciudată: se lărgește, se restrânge, apoi se lărgește din nou și nu poți ști sigur niciodată că vei reuși să-ți găsești locul în ea. Dar când o faci, trebuie să furi câtă viață poți  Și să pui puțin deoparte. Poate într-o zi, când vei avea nevoie de amintiri, îți va folosi acel pumn de viață și-ți va face plăcere să găsești un fir de nisip în păr. Și o să stai acolo mângâindu-ți sufletul și lăsându-l să vorbească.

Radio 105:  Ligabue, Piccola stella senza cielo.
În față ni se deschide un drum lung către casă: cel puțin trei sferturi de oră bune.

Pentru ca F.

12724736_952063088209593_801610800_n

F. are momente când nu vorbește prea mult, când e gânditor, când le știe doar pe ale lui: cafeaua cu lapte, muzica și amintirile care îl fac să se întrebe de nenumărate ori de ce el și nu altcineva. Are stilul lui. E greu să pătrunzi dincolo de privirea lui, mai ales dacă el nu simte că tu meriți să ajungi acolo. E ceva imposibil de descifrat în privirea lui, fapt pentru care toată lumea și-ar dori să-i afle secretele. F. are un suflet frumos și nu se teme să fie diferit, chiar dacă uneori, a fi diferit e greșit pentru cei din jurul nostru. F. reprezintă arta. E un cumul de sentimente și trăiri care te face să te întrebi de unde atâta frumusețe și perfecțiune într-un singur om.

F. a înțeles de la început totul și n-a vrut să ne grăbim. Nu mi-a impus norme sau reguli care să-mi tempereze caracterul vulcanic, deși poate ar fi trebuit să existe o doză de dominație din partea lui. Mi-a spus din prima clipă exact așa:
”Dacă într-o bună zi te vei trezi și pur și simplu nu mai vrei, spune-mi întocmai așa când ne bem cafeaua împreună la prima oră a dimineții, iar apoi te voi lăsa să pleci. Nu o să te întreb de ce, nu o să-ți cer să mai rămâi încă o noapte alături de mine. O să-ți zâmbesc cu blândețe ca și când ți-aș transmite că e ok și că o să supraviețuiesc,că-mi va fi bine. Dacă va veni momentul ăsta vreodată, spune-mi. Trebuie să stai doar dacă vrei și simți asta. Nu pentru că cineva îți impune să rămâi. Știu că ți-a fost frică la început și poate îți este. O să încerc să-ți arăt că nu e niciun pericol în a mă iubi și că atât timp cât suntem cât mai transparenți și sinceri unul cu celălalt, o să fie perfect. Promit asta.”

La început îmi doream să fug doar pentru faptul că nu mă simțeam în stare să-l iubesc așa cum merita el. Dar m-a făcut să-mi dau seama că nu trebuie să mă chinui mai deloc.

”Totul vine de la sine. Nu trebuie să-ți dorești neapărat să se întâmple. Trebuie să te uiți adânc în sufletul tău și să simți doar. Totul constă în a simți. Să îi dai o șansă inimii să simtă ce vrea ea.”

Și am lăsat ca zilele să curgă de la sine. Și la fel și sentimentele mele pentru F. …

Dis-de-dimineață, F. se trezește înaintea mea, dă o fugă până la magazinul din colț, după care se grăbește să ajungă înapoi acasă pentru a-mi da deșteptarea. Nu apucă pentru că imediat cum se ridică din pat, corpul meu îi simte lipsa și încep să-l caut prin pat cu picioarele și cu mâinile. Cu ochii mijiți de somn, mă așez pe marginea patului, iar el mă privește de după ușă și se amuză de părul meu ciufulit.
”Am pregătit micul dejun și cafeaua. Hai la bucătărie.” spune F. cu o voce calmă și prietenoasă.
Îmi târșâi picioarele în papuci pe gresie,iar când ajung în bucătărie îi cuprind talia cu mâinile și-mi las capul pe spatele lui. Se desprinde brusc și mă îmbrățișează, după care mă pupă pe frunte și îmi dă un bobârnac peste nas. Diminețile cu F. sunt perfecte.  E doza mea de energie, chiar și în zilele în care soarele nu strălucește, iar cerul pare că e greu și stă să cadă. Dimineața asta e morocănoasă. Lumina nu mai pătrunde prin draperia de la balcon așa cum o făcea ieri, iar eu mă simt prea adormită ca să fac ceva.

decoratinglights1-1
F. nu știe cât e ceasul, dar știe că mai are timp să dăm o fugă până acolo. Chiar dacă stă să plouă, încăpățânarea lui face pe cât posibil să sfideze legile naturii, fapt pentru care insistă să nu ne cărăm cu umbrele după noi. E conștient că există posibilitatea să înceapă ploaia, dar nu îi pasă, ba chiar e foarte optimist ( așa cum e de fel) și simte că o să răsară soarele în curând. Îi zâmbesc încercând să-i dau dreptate și îmi pun eșarfa la gât în timp ce mă îndrept spre ieșire, iar el îmi aruncă în grabă pălăria neagră de pe cuier.

”Îți stă bine cu ea.” N-am cum să mă contrazic cu el, mai ales la capitolul ”haine și accesorii”  unde dă dovadă de un talent înnăscut, retușând chiar și cele mai neinspirate alegeri. I-am zis mai în glumă, mai în serios că și-a greșit cariera. 

Știm că va trebui să ne despărțim în curând pentru câteva zile, dar niciunul dintre noi nu se îngrijorează. Ai spune chiar că nu ne-am confruntat niciodată cu astfel de probleme, deși așa a început totul. Când ne-am cunoscut, niciunul dintre noi nu aparținea aceluiași loc, drept urmare a început o cursă contra-cronometru prin aeroporturi și țări. Am înțeles că dacă astăzi sunt aici și vă scriu vouă, mâine pot fi la mii de kilometri distanță fără să-mi schimb însă rutina. Am mai învățat că nu îți trebuie prea multe pentru a fi fericit, iar dacă ai lângă tine persoanele potrivite, fericirea te însoțește la orice pas.

După ce mergem câteva minute bune înfruntând rafalele de vânt, F. își pierde orice speranța în legătură cu soarele lui, iar cu o privire nevinovată îmi spune că o să găsească el o umbrelă. Pașii ne poartă ătre centrul orașului. Ne începem ziua cu o cafea, neapărat cu lapte.
– Știi, mi-aș dori să putem pleca împreună, dar ne presează timpul. Nu pot să te țin aici legată de mine, deși recunosc că mi-ar plăcea. îmi spune F. pe un ton serios în timp ce-mi cuprinde mâinile într-ale lui.
– Știu F. Trebuie să plec. Mai am de rezolvat câte ceva în țară. Nu m-aș mai dezlipi de tine și mă simt ciudat să te las singur, dar știu că în situația de față nu avem încotro.
F. își mută privirea către fereastră. Ar vrea să plângă. Nu îi plac despărțirile și e mânat de un sentiment puternic de dor, chiar dacă încă suntem împreună, în același loc.
Mă ridic de pe scaunul din fața lui și îl îmbrățișez. Palmele mele îi mângâie chipul îngrijorat.  Îl privesc adânc în ochi și într-o secundă realizez că el e tot ce mi-aș fi putut dori. Nu mai contează nici cum l-am găsit și nici unde, la fel cum nu are nicio importanță de câte ori mă lasă singură așteptându-l până în zori. Am ajuns din întâmplare în viața lui și pe nepusă masă, m-a facut să rămân.  La început de tot am rămas doar pentru câteva ore, fiind mai reticentă de felul meu, iar mai apoi mi-a fost greu să mă mai desprind din brațele lui.

Dragă F., să te întâlnesc pe tine a fost precum un cântec  pe care ascultându-l pentru prima oară, am știut că va fi preferatul meu.  Te simt adânc ancorat în sufletul meu, în gândurile mele, în privirea mea, în vârful degetelor care vor să se plimbe nestingherit pe obrazul tău și prin păr. Te cunoșteam de dinainte, dar niciodată nu mi-am dat seama că așa ești tu, așa cum îmi doresc eu și probabil și multe altele.  Vreau să știi totul. Vreau să știi cum mă simt atunci când sunt lângă tine. M-ai ajutat să-mi pierd mintea, să mă desprind de mine și de neliniștile din sufletul meu pentru a mă putea cunoaște mai bine prin intermediul tău, a sentimentelor tale, a zâmbetului tău și a tot ce însemni tu ca om.

”Tu reușești să vezi dincolo de mine. Mă vezi ca pe un om normal, cu o mulțime de amintiri și gânduri, cu frici și cu visuri pe care încă nu le-am îndeplinit. Pot să fiu eu lângă tine.” mi-a spus F. pe malul râului, într-un apus de soare.

Din jurnalul lui F.

20160213_163328.jpgF. știe că m-am obișnuit cu prezența lui. Știe că în secunda în care iese pe ușă târând bagajul în urma lui, în mine se formează un gol greu de digerat. Sunt momentele în care el are drumul diferit de al meu.  Uneori îl aștept, alteori o iau la goană în urma lui, fără ca el să știe și-l surprind în cele mai ciudate moduri. Îi place modul zurliu în care îmi fac apariția pe nepusă masă, mai ales că și el obișnuiește să procedeze la fel atunci când se întoarce din scurtele sale călătorii. Nu mă anunță niciodată. Doar răsucește cheia în ușă și sare să mă îmbrățișeze spunându-mi cât de dor i-a fost. Aș minți să zic că nu-i simt lipsa atunci când nu e lângă mine, dar vreau să nu se simtă copleșit de atitudinea mea. Nu vreau să-l fac să fie încolțit. Are nevoie de libertare în ceea ce face, iar eu prefer să i-o ofer pe toată. Știu că într-un final, drumul lui de întoarcere va fi tot acasă.

”Trebuie să ai curajul să te pierzi pentru ca mai apoi să te regăsești.”

F. spune că drumul până acolo nu e atât de lung pe cât părea la început. Mergem de ceva timp pe aceeași cărare. Chiar dacă sunt multe suișuri și coborâșuri, știu că niciodată nu ne vom pierde. Ne-am regăsit de atâtea ori până acum încât chiar nu mai contează dacă la un moment dat o luăm în direcții opuse. Există un punct comun în care sunt sigură că ne vom întâlni de fiecare dată. Drumurile noastre nu au fost construite și nici pietruite. Noi le-am ales încă de pe vremea când ne pregăteam de prima noastră întâlnire.  Da, a fost ziua aia în care amândoi am pornit cu pași grăbiți spre același loc. Nu știam că urma să ne întâlnim, la fel cum nu credeam că am ajunge vreodată să trăim aceeași poveste. Tu erai tu, iar pentru tine zilele decurgeau la fel. Știai din totdeauna ce urma să faci a doua zi pentru că le planificai în detaliu ca totul să iasă perfect. Și ți-au reușit toate până în ziua în care ți-ai luat câmpii pe cărarea mea și ne-am întâlnit pe-o margine de lume. Am ezitat ce-i drept. Știam că drumul meu e cam pustiu și nu-mi doream un însoțitor de cursă lungă.

Am zis fie ce-o fi. Am văzut că tot insistai să mergem împreună prin aceleași locuri. Am prins drag de tine așa că te-am acceptat și am  fost de acord să împărțim orice: bune și rele. Am fugit din calea ta de nenumărate ori. Îmi era frică. Din mai multe motive. Încă îmi e. Mi-ai promis că va fi bine, iar eu cred în tine. Mi-ai zis să nu mă tem chiar dacă drumul e anevoios.

”O să fie la început, apoi te obișnuiești tu… ”. M-am obișnuit căci n-aveam încotro. Am zis că n-are ce să iasă prost, iar dacă va fi de rău, va fi pentru amândoi. Din nu știu ce motive am continuat să fug și să mă ascund. Am încercat să mă pierd în labirint. Am crezut că dacă nu mă vei găsi, înseamnă că Destinul nu ne vrea împreună și că întâlnirea noastră a fost ceva pur întâmplător. Iar tu ai reușit de fiecare dată să-mi dai de urmă.

”Nu mai fugi! Începe să-mi fie greu să nu te am lângă mine. Și-așa sunt destul de îngândurat când trebuie să plec pentru câteva zile de lângă tine. Recunoaște că așa ne-a fost dat să fie. Nu contează dacă-i pentru câteva zile sau pentru toată viața. Trebuie să avem curaj și să vedem încotro ne îndreptăm. Împreună pe același drum e mai bine decât singuri și de capul nostru.” Și am decis să rămân. Apoi totul a decurs ca într-un roman de-a lui Nicholas Sparks.
Zilele acelea erau egale între ele. De cu seară îmi puneam ceasul să mă trezească la prima oră a dimineții, dar întâmplarea făcea ca F. să sune cu 10 minute înaintea alarmei. Îi răspundeam pe un ton somnoros și lipsit de vlagă, iar el râdea în telefon imaginându-și cât de comic puteam să arăt ciufulită, cu ochii mici de somn și umblând amețită prin casă în căutarea ceștii de cafea în tricoul lung de dormit cu inscripția ”I love to sleep”. Știam că acele zile nu or să dureze o veșnicie deși mi-ar fi plăcut să încetinesc trecerea timpului. Eram conștientă că doar o întâmplare fericită a fost ca amândoi să ne aflăm în același loc în același moment. Urma despărțirea care părea a fi inevitabilă. Niciunul dintre noi nu era statornic în punctul respectiv. Atunci a fost marea încercare: aveam de ales între a continua să fugim amândoi în aceeași direcție pentru a continua să fim împreună sau să își vadă fiecare de drumul lui.

”Hai să nu ne gândim la ce e mai rău. Dacă ne merge bine nu avem de ce să renunțăm, indiferent de cât de greu va fi. Trebuie să încercăm! ”

Și am așteptat să ne trăim povestea după cum avea să dicteze Destinul. Ne pierdeam pe plajă la miez de noapte și continuam să mergem pe cărarea noastră plănuind cum să cucerim lumea. Lumea noastră peste care ne simțeam stăpâni. Linia orizontului ne aparținea și încă o dominăm și-acum. Ne plimbam până ne dureau picioarele și chiar și-atunci nu ne-am fi oprit. În zilele în care ploua, venea la mine și ne uitam la filme. Spre surprinderea mea, F. gătea chiar bine. Era o plăcere să împărțim același acoperiș, aceeași pătură, să trăim amândoi aceleași momente și să ne bucurăm la unison. Era perfect așa cum era și nu aș fi schimbat nimic. Cafeaua cu lapte în zorii zilei, ceaiul călduț din după-amiezile răcoroase, îmbrățișările de pe dig care-mi țineau de cald, versurile fredonate la ureche în liniștea serii pe malul mării, plimbările din toiul nopții pe marginea râului… totul a fost perfect.

”A fost? Acum nu mai e?”

Nu. Acum nu mai e perfect. E mai mult ca perfect. E ideal.

 

 

De la concertul lui F, in bucataria lui S.

”But I dont have it together, but I dont have it together…” Ah, bună S.! Ce mai faci? Scuze, dar tocmai ce îmi aduceam aminte de remixul nostru. Ai venit aici pentru că aștepți postarea despre tine, nu?
Mi-e frică să încep să-ți povestesc ceva ce tu știi deja, dar cititorii blogului încă nu te-au cunoscut. Mai întâi am îndrăznit să le fac cunoștință cu domnul F., iar acum vreau să te prezint și pe tine mulțimii, dragă S. Când m-am hotârât să scriu despre tine am zis ca nu o să-mi ia foarte mult. Aveam ideile clare și știam exact ce urma să zic. Acum când intru deja în subiect, mă pierd și nu mai știu de unde să încep. Să începem cu Sinaia, locația în care ne-am revăzut după vreun an aproape în care nici nu cred că ne-am amintit una de alta. Eu eram cu Lexie deja la concertul lui F. și te așteptam. Am stat ore întregi în picioare, iar la final, când s-a terminat, am luat-o la pas spre hotel. Tu erai undeva prin mulțime, alături de Ionuț. Ne-am așteptat unii pe alții în locații diferite până ne-am pierdut urma. Nu știam ce puncte de reper să ne dăm, fiecare dintre noi era derutat, lumea se plimba de colo-colo, pe scenă cânta încă cei de la Vama, era un haos total. Am ocolit parcul de vreo două-trei ori, ne-am dat la o parte de nu știu câte ori din calea unor bețivi, am alergat când ni se părea că vă vedem, am greșit cărarea până când…. până când ne-am întâlnit. În noaptea aia am cântat, am petrecut, am dansat, am țipat, am râs, am alunecat, am dormit, ne-am destăinuit, am descoperit că putem avea încredere unii în alții, pe scurt, ne-am dat seama că ne putem avea bine și că putem fi chiar bune prietene.
Iar acesta e doar începutul poveștii. Tu, cititorule, stai comfortabil în vârful canapelei, fă-ți o cafea cu lapte și spor la citit.

tumblr_nsmtoaEZcw1rv4wc4o1_500Nu ești deloc departe în clipa asta. Ești încă aici, cu noi, deși ne încearcă un sentiment greu de dor. Nu știm de ce. Niciunul dintre noi nu are habar. Tu ești chiar în bucătărie și ne pregătești arrancini în timp ce noi stăm în fotoliu și ne uităm la televizor. Când îți dai tu seama că prea frecăm menta, țipi la noi să venim să te ajutăm. Lexie se conformeaza prima, iar în secunda următoare deja e lângă aragaz amestecând în orez ca să nu se prindă de cratiță. După ce masa e servită, tu te așezi comod în sufragerie, îți aprinzi țigara și aștepți reacția din partea noastră: ”Ce bune sunt! Mulțumim!” Ne zâmbești copilăros și tragi primul fum. Te întinzi după telecomandă și apeși continuu până când dai de canalul 57. Paprika Tv. Din grădina cu varză a lui Jamie Oliver, la secretele lui Gordon, mai departe către rețetele Marthei Stewart care sigur îți vor ieși atât timp cât le respecți și nu în ultimul rând la emisiune penibile ale lui SweetBoy care habar n-are să facă diferența între o tartă și un cozonac. Dacă ar fi să-ți mulțumim pentru ceva ar fi pentru faptul că ești mereu prezentă atunci când unul dintre noi are nevoie de orice. Fie că e vorba despre un ciob în talpă, despre un piept de pui la grătar sau despre un banner, tu ai fost și ești și știm că vei fi mereu acolo, gata să ne ajuți. După cum spuneam, nu ești deloc departe: ești acasă la Ionuț și te joci cu Mau.
Nici acum nu știu de unde ai scos tu expresia cu ”Creepy Pasta” dar te aud în fiecare zi amuzându-te pe seama ei.
Știu că mai pe seară o să ajungi la mine la muncă și te vei duce să-i faci o vizită lui Peter pentru o cafea Indira. Știu că ai să mă aștepți împreună cu Lexie. Probabil își va face și Ionuț apariția și o să mergem toți acasă pentru că avem de făcut un proiect pentru Cat. O să dureze ceva până când ne vom îndura să-l facem. Orele or să treacă în zbor și deja va fi aproape dimineață când noi vom fi gata. Ai să te oprești la fiecare greșeală de-a lui Ionuț ca să-l corectezi și să-i zici ”de la început”, iar el o să reia fraza repetând  ”Arriva anche in Italia il nuovo fenomeno pop-internazionale…..”
tumblr_lmvw32cgy01qdkgpyNe este dor de tine deși nu ești prea departe. Ești în mall Unirea și îți cauți o cămașă roșie cu negru, exact ca aia a noastră. Nu o să stai foarte mult și te vei întoarce acasă pentru că trebuie să faci niște cocktailuri, așa cum numai tu știi. Dacă ar fi după noi, am petrece în fiecare zi pentru că avem de ce. Suntem tineri, frumoși, plini de viață și după ce că avem una singură, s-o dormim și pe asta? Nu-i normal. Indiferent de greutăți, trebuie să fim optimiști că va fi bine. Mai rău de atât nu are cum să fie. Vom duce la bun sfârșit toate proiectele. Trebuie doar să ne implicăm puțin mai mult și să comunicăm între noi, să ne cunoaștem. Hai să ieșim mai mult. Ah,da! Și fără să mai mâncăm atâtea prostii că nu face bine. Prea multe grăsimi, sucuri și dulciuri nu fac deloc bine. Ne mai și văităm apoi că trebuie să ținem cură de detoxifiere.
N-a trecut mult timp de când ne-am văzut ultima oară. Parcă mai ieri ne adunasem cu toții într-o gară. Credeam că drumurile lungi cu trenul ne va plictisi, doar că remixul la piesa lui F. ne-a ieșit mai bine decât credeam, așa că am avut ce face în cursa lungă. Am împărțit ciocolățele nemțești, ne-am cățărat, am tras o grămadă de duble la filmări și am dansat pe stradă pe ritmul piesei ”Are you gonna be my girl” în timp ce Lexie și Ionuț cărau cumpărăturile de la Non-Stop. Ne aducem aminte de toate astea pentru că ne este dor de tine deși nu ești prea departe. Ai plecat până la Câmpina să-ți rezolvi o treabă mai veche cu niște acte. Ai să te întorci tot astăzi deoarece Raluca ne-a trimis niște bani să ieșim în oraș.
-Trebuie să ne apucăm de treabă și să realizăm un vlog. O să fie super-tare, ai să vezi.
-Dar de unde facem rost de numele nostru de scenă?
-Hai să încercăm câteva combinații. Ce zice de Scamy? sau de Csamy? Nu? CSI, CIA, SIA.
-Nu sună tocmai bine. Owlgirls? Mie-mi plac bufnițele. Da, da, știu… am înebunit. Atunci hai să ne gândim ce ne reprezintă pe noi.
-Uite, am ajuns în gară, trebuie să coborăm.
-Chemăm taxiul?
-Da. Unde-i spun să vină?
-Păi suntem aici la panoul ăsta pe care scrie Expres.
-Express Yourself! Hai să fie numele canalului de youtube! 

Și așa a rămas….

410861_nastroenie_kniga_tetrad_dnevnik_bloknot_risunok_1680x1050_(www.GdeFon.ru)

 

Ne este dor de tine deși nu ești prea departe. Niciodată nu vei fi prea departe pentru noi. În fiecare zi când ne vedem ne salutăm cu ”Hello” și ”Hello from the other side.” Vezi tu? Pentru noi ești acolo și aici în același timp. Faptul că ne salutăm în fiecare zi face ca existența ta să fie una palpabilă. Faptul că ești on the other side, reprezintă aceea distanță invizibilă pentru ochiul uman, dar vizibilă în suflet. N-avem de ce să ne oprim pe un pod în așteptarea unui avion roz pentru că n-ai să treci niciodată în zbor deasupra noastră. Nu avem de ce să plângem. Poate doar de bucurie.
Eu sunt la muncă acum, Lexie încă doarme, Ionuț are examen, Mau cred că miaună în așteptarea pliculețului cu hrană umedă, F. încă nu și-a găsit apartament, iar la librărie te așteaptă un TimTam cu peanut butter.  Asigură-te că ai niște Fonzies la îndemână, că ai sclipici pentru a scrie pe un banner fix așa: Nicky, Johnny & Cookie. Ajungem toți acasă pe seară.
Ne este dor de tine deși nu ești prea departe. Ești doar la o aruncătură de băț pe Google Maps. Ești acasă, în timp ce noi hoinărim prin anotimpuri către casă și către tine.
#AMR7

Scrisoare de la F. printre altele…

Dragă Cookie,

Scrisoarea mea e diferită față de rândurile tale. Mie îmi e dor și nu mă tem să-mi calc pe orgoliul de bărbat pentru a-ți recunoaște asta. Dacă te întrebi de ce te-am ales tocmai pe tine, eh bine, răspunsul este unul simplu: de curaj. Nu că ai avea tu curaj, ba chiar îți lipsește din plin. Dar ai ceva ce doar în ochii tăi am putut să văd. Ți-ai păstrat copilăria, iar maturitatea și anii care au trecut pe lângă tine nu te-au schimbat. Nu ești genul care să mă copleșească cu sute de mesaje sau care să se agațe de mine doar pentru că… pentru că! Tu ești tu, iar în lumea noastră existăm doar noi doi și nimeni altcineva, iar asta mă bucură nespus de mult. Mă mai bucur de secretele care ne leagă și promisiunile pe care la un moment dat, ni le-am făcut.
Mi-e dor de tine în fiecare zi. Mi-e dor de mâinile tale mici și de felul în care îmi ții fața în palme, uitându-te adânc în ochii mei, ca mai apoi să mă muști de nas și să-mi spui, pe un ton alintat că sunt rău. Mi-e dor de tine dimineața, atunci când, îmbrăcată în cămașa mea,obișnuiești să pui stăpânire pe bucătărie și să-mi interzici intrarea până când nu pregătești micul dejun în felul tău: cu tacâmurile aranjate perfect în linie și cu nelipsitele flori parfumate din glastra de pe mijlocul mesei. Îmi place să-ți urmăresc mișcările somnoroase, să te văd cum te enervezi când dă cafeaua în foc. Ești frumoasă când te enervezi. Mi-e dor de parfumul tău dulce, de fardurile tale înșirate pe noptiera mea, de periuța ta de dinți de pe etajera din baie…  Mi-e dor de modul în care îmi invadezi spațiul atât de brutal, dar minunat. Mi-e dor să fii a mea, nopți la rând. Ești autostrada mea spre fericire. Mi-e dor de copila care plânge mereu când se gândește la orașul ei drag doar pentru că amintirile de odinioară sunt localizate acolo. Mi-e dor de micile tale crize de gelozie și de felul în care nu recunoșteai niciodată că femeile din jurul meu te îngrozesc. Mi-e dor de momentele în care ne trezim și ne cuibărim în vârful canapelei albe din sufragerie doar pentru a ne bea cafeaua, jurând că e una dintr-acele zile în care nu o să ieșim nicăieri, dar la final ajungem să ne dăm seama că deja am parcurs kilometri întregi. Mi-e dor să ne plimbăm ore-n șir fără să avem vreo destinație anume, să cutreierăm orașul în lung și-n lat fără să ne gândim că e târziu, că ne e foame sau frig. Lângă tine mi-e bine și nu duc lipsă de nimic când suntem aproape. Mai greu cu timpul care ne desparte și care pune mereu piedici. Dar nu mă tem, știi? Nu mi-e frică de ce o fi să fie pentru că inevitabil totul va fi perfect pentru noi doi. Simt asta și mai presus de orice, o cred!  Mi-e dor să te iubesc din nou și promit că nu mai lipsesc atât de mult….
Cu drag, F.”

photo492După cum vezi în această scrisoare, dragă Wade, am impresia că de la un timp mă lași să-mi fac de cap și nu-mi prea place. Trebuie să fii mereu prezent acolo, să mă susții atunci când fac vreo gafă sau când vreau să fug din calea Destinului. Eu încerc să-mi repar greșelile pe cont propriu, dar nu prea mă descurc, iar sfatul tău e întotdeauna binevenit, chiar dacă mai fac eu nazuri și nu vreau să te ascult. Știu că în cazul de față mă contrazic singură, știu că am fost delăsătoare și am trecut cu vederea peste niște aspecte importante, dar am crezut că nu e atât de important pe cât pare. Mai ții minte când m-am întâlnit cu F. la Rammer Jammer? Era  una dintr-acele seri în care nici dacă mă amenința cineva cu cuțitul nu aș fi ieșit din casă. Dar așa a fost să fie destinul. Undeva a fost scris să ne vedem în seara aia. Motivul? Nu-l știu, dar sunt sigură că nu a fost nicio coincidență la mijloc, drept urmare, de fiecare dată când mă gândesc la trecut, aia e prima amintire care-mi vine în minte.

photo583Sunt momente în viață care te marchează. Nu te aștepți la ele, dar se întâmplă fix atunci când nu-ți dai seama. Nu le conștientizezi în clipa respectivă. Ai impresia că e ceva normal, care e menit să se întâmple doar pentru  faptul că tu trăiești acel eveniment. Nu te-ai întrebat niciodată de ce ai ales ca locație de întâlnire punctul X sau de ce persoana Y te-a invitat la cafea. Ai răspunde că habar nu ai și că astfel de chichițe nu sunt deloc importante. Ai râde și ai ridica din umeri ca și când m-ai lăsa pe mine să răspund în locul tău. Nu voi putea niciodată să-ți răspund pentru că eu nu am procedat așa.  În seara în care am pornit în viteză spre Rammer Jammer  voiam să mă întâlnesc cu tine, Wade. Nimic altceva. Voiam să te îmbrățișez după atâta timp în care nu ne mai văzusem. Voiam să-mi dai un sfat, să vorbești cu mine. Să-mi zici că totul va fi bine și că o să ne bem cafelele cu lapte împreună în fiecare dimineață, pe plajă. Veneam la tine cu un scop. Îmi era dor de tine. Vrând-nevrând, întâmplarea a făcut ca acolo să-l cunosc pe F. și să ajung să-mi petrec timpul cu voi doi. Ai avut dreptate, n-aș fi putut singură, doar de capul meu într-atâția necunoscuți. Am apreciat în fiecare clipă faptul că  destinul mi-a pus în cale doi prieteni de nădejde.

Dar revenind pe subiect, după cum vă spuneam, nu noi alegem momentele, ci ele ne aleg pe noi.  Fie că F. vine în vizită în diminețile în care sunt liberă doar pentru a lua micul dejun împreună sau pentru a ne uita la un film, nu e un fapt pur întâmplător. E ceva mai mult de atât. E o alegere pe care o facem amândoi și care ori ne va aduce amintiri plăcute ori ne va arunca prietenia într-o altă dimensiune. Vezi tu, aici nu ține de legile gravitației și nici de vreun alt principiu al fizicii. Ține doar de gândirea fiecăruia și de modul în care alegem să ne trăim viața. Uneori poate fi doar asta, alteori poate fi tot universul care complotează împotriva ta…. sau a voastră. F. este un prieten de nădejde. Pot apela cu încredere la el atunci când nu-mi găsesc astâmpărul, iar dacă este 3 dimineața, nu se supără să-l chem să mă ia de acasă pentru a da o tură cu mașina ca bezmeticii și pentru a prinde răsăritul împreună la drive-in. Atât timp cât este în oraș, o va face cu bucurie, iar eu nu pot decât să mă bucur că îl am alături în clipele în care mi-e greu să fac față  problemelor de una singură. Cu toate astea, pe noi doi nu ne leagă decât o frumoasă prietenie, deși Wade e de altă părere pe care și-o susține încă din momentul în care F. mi-a dăruit acel trandafir. Încerc să-i scot ideile astea din cap, dar mi-e imposibil atât timp cât  și F. tinde să vadă lucrurile în același fel. Numai eu vreau să neg alegerile Destinului și mă împotrivesc de fiecare dată când simt că vreau să-i dau dreptate lui Wade. În asemenea momente îmi vine să las totul și să fug cu prima ocazie pe care o am în brațele lui F: acolo unde mă simt bine. El știe că a devenit slăbiciunea mea și că e unul din gândurile cu care mă trezesc dimineața.
Da, da, sigur… pentru Wade aceste sentimente sunt egale cu o idilă romantică.
”Iar tu te încăpățânezi să crezi că nu e așa pentru că nu vrei să te complici.” , adaugă Wade într-un mod ironic, săgetându-mă cu privirea de la colțul ușii.
Fie, poți s-o iei cum vrei, doar că vreau ca tu, dragă Wade, să înțelegi că F. e tot ce mi-aș putea dori în viața asta și acel ceva pe care nu am cum să-l am vreodată. Prefer să nu mă complic, într-adevăr. Refuz să-ți dau dreptate și poți trece și tu cu vederea că ți-am mărturisit asta. Mă simt mai confortabil în fotoliul meu și mi-e perfect să-l privesc pe F. cum îmi zâmbește jucăuș de pe canapeaua de alături decât din același pat.

Wade nu e convins de ceea ce spun. Știe că în mintea mea, răspunsurile sunt cu totul diferite. Știe că aș fugi în lume chiar în această clipă alături de F. Știe că întâmplarea ca noi doi să ne cunoaștem nu a fost accidentală.

”Draga mea, eu nu îți arunc în cale oameni noi doar pentru a face cunoștință cu ei și atât.  Probabil nu vei înțelege niciodată că două persoane nu se vor întâlni niciodată din pură coincidență. F. nu e o simplă literă, nu e un simplu om care a pătruns în viața ta doar de dragul de a fi o prezență  și un număr în plus în agenda ta telefonică. F. este persoana aia care te-ar putea schimba, care ar fi alături de tine de fiecare dată când ai nevoie. F. nu ți-ar reproșa niciodată faptul că ești prea copilăroasă sau că e timp destul pentru orice. F. ar folosi toate minutele și orele pe care le are la dispoziție doar ca să-ți zâmbească de la geamul unui tren atunci când este în deplasare. Nu vreau să crezi că e cel mai bun, dar pentru tine e perfect. Împărțiți aceleași gânduri și planuri de viitor, știți să fiți unul lângă altul atunci când vreunul din voi are nevoie de ajutor și niciodată nu vă pierdeți cumpătul atunci când vine vorba de a lua o decizie importantă. Nu vreau să te arunc în brațele lui, chiar dacă acolo te simți tu cel mai bine. Vreau doar să te fac să înțelegi că negarea unor sentimente poate să-ți dăuneze.  Acum că mi-am spus părerea, te las să-ți continui pledoaria.”

Am momente în care îl privesc în tăcere admirându-i trăsăturile feței. De fiecare dată când îmi zâmbește simt că acest gest al lui are un scop precis. Sunt fericită în preajma lui, iar el îmi amintește mereu că am o sclipire în ochi care ar vrea sa spună ceva. Mă îndeamnă să o fac, indiferent de ce s-ar putea ascunde în sufletul meu. Îmi spune să nu mă tem de nimic pentru că el o să aibă grijă ca eu să fiu bine. Ca totul să fie bine… Se uită la mine cu blândețe și-mi zâmbește, iar lumea mea o ia razna și-ncep a-mi ciocni gândurile între ele doar doar s-ar mai risipi câteva. În astfel de clipe simt că vreau să-l iubesc și să nu mă mai desprind din brațele lui, iar Wade îmi tot atrage atenția că pentru a putea fugi din brațele lui trebuie să mă las mai întâi îmbrățișată.

Later Edit:  Oldies night

Serendipity cu F.

tumblr_nzaa941dOb1uv2wpvo1_500Ți-am spus că încă mă chinui să termin cartea pe care ți-o scriu? Chiar și acum când e ger afară și când îmi înec gândurile într-o cafea cu lapte mă gândesc la cum ar fi fost dacă… cum ar fi fost daca erai tu aici acum și nu altcineva? Cum ar fi fost dacă n-aș fi stat singură cuc într-o garsonieră din New York? Sau cum ar fi fost dacă stăteai cu mine… S-au întâmplat atâtea în ultima perioadă încât și eu m-am pierdut în detaliile de zi cu zi.  Wade vine în vizită aproape zilnic, în special în primele ore ale dimineții, atunci când nu are treabă la Rammer Jammer. Am noroc cu el și cu F. Sunt singurii  care se mai sinchisesc să îmi bată la ușă și să-mi țină companie.
3-12-2013-brandi-burkhardt-rammer-jammerAh da… Am uitat că tu nu ai făcut cunoștință cu cel de-al doilea personaj. Pe F. l-am cunoscut într-o seară de august la Rammer Jammer. Sosisem în Los Angeles de câteva ore și mi-o luasem în cap. Voiam să te uit, așa că singura soluție era să pun piciorul în propriul meu prag și să o iau de la capăt. Mi-a fost greu la început pentru că sunt reticentă de felul meu. Nu vreau să mă atașez de persoane ca mai apoi să sufăr. Casa de pe plaja din Malibu era tăcută. Se auzeau doar valurile și pescărușii. Ți-am mai scris despre asta cu altă ocazie AICI.  Într-o fracțiune de secundă în care am simțit că vreau să mă gândesc la tine, m-am impus în fața conștiinței mele. A fost momentul în care mi-am retezat părul până la umeri și l-am răvășit, acoperindu-mi capul cu pălăria lui Wade, am schimbat hainele sport cu o pereche de pantaloni negri scurți, un tricou alb și o cămașă în carouri înnodată în talie, iar adidașii au fost înlocuiți de ghetele cu toc înalt. Am luat mașina parcată în fața casei și am condus până la Rammer Jammer, fără permis de conducere. Am intrat direct în local, fără să mă uit în jurul meu. Doar eram acasă la Wade și îmi permiteam orice. Am urcat pe scenă, făcându-i semn lui Wade să amplifice volumul după care am cântat piesa celor de la Nickelback ”Photograph” și un duet cu conștiința mea pe ritmul ”The one that got away”.
F. era acolo,la o masă din primul rând. I-am zâmbit fugitiv de câteva ori, iar el mi-a răspuns în același mod. Când am coborât de pe scenă, Wade a venit direct la mine  și m-a îmbrățișat, urându-mi bun venit. Ne-am așezat să bem un whiskey. Am mai povestit vrute și nevrute, după care, în mod surprinzător, mi-a făcut cunoștință cu F. De altfel, s-a oferit să mă conducă acasă având în vedere faptul că mă amețisem puțin de la alcool și nici nu aveam permis de conducere. L-am refuzat și am apelat la Wade.
”De ce nu ai acceptat?” m-a întrebat când am ieșit de la Rammer Jammer.
”Pur și simplu nu am chef să discut cu nimeni”, i-am răspuns eu pe un ton sec.
”Știu și eu… ești cam singură pe aici. În afară de mine nu ai pe nimeni și știu că nu prea vrei să îți faci cunoștințe noi, dar ar fi bine. F. e chiar o companie plăcută și cred că v-ați înțelege de minune.” Wade în sinea lui avea dreptate. Chiar nu eram dispusă să fac față singurătății de una singură. Dacă a fost ceva pur întâmplător sau nu, habar n-am. Un lucru e cert, iar asta o știm cu toții: persoanele apar în viața ta cu un motiv (așa cum de fel și tu). Încă nu m-am lămurit dacă motivul lui este să mă facă să râd zi de zi sau unul cu mult mai întemeiat. A doua zi m-am întâlnit cu F. pe plajă și am stat de vorbă.

Știam că nu va putea să fie mult timp în preajma mea. Era ocupat cu concertele lui și avea să plece din LA cât de curând. Aș fi putut să fiu ca o albinuță și să zbor cu el în lung și-n lat prin lume, dar nu voiam să amestecăm treburile. Mi-a promis în schimb că de fiecare dată când va fi liber, va veni în vizită. Ne-am apropiat foarte repede și am început să fim părtași la tot felul de nebunii despre care o să povestesc cu altă ocazie. De când s-a ivit oportunitatea de a sta pentru o perioadă de timp în New York, Wade și F. au decis să îmi facă vizite neașteptate cât mai des, așa că am început să mă obișnuiesc cu apariția lor pe nepusă masă.

Dar să revenim la subiect. După cum spuneam e foarte frig. E ger. Mai că n-aș ieși din casă dacă F. nu insistă atât  să ne pierdem prin pub-uri la ceas târziu sau  dacă lui Wade nu îi arde de cumpărături. În rest, totul se desfășoară normal pentru mine. Alerg de colo-colo cu picioarele în zăpada cea mai mare încercând să-mi croiesc drum către stația de metrou, iar după o zi lungă de muncă, fotoliul din sufragerie devine cel mai bun prieten al meu. Fotoliul și un pahar de vin alb…

YearroundChristmasLightsDecorationIdeas9Acum mă odihnesc puțin. E ziua mea liberă. Stau în vârful patului cu picioarele într-o pereche de șosete roz cu mov, croșetate manual. Tocmai ce le-am primit cadou de la cea mai bună prietenă a mea. Au fost împachetate sub formă de prăjiturică, să nu uit niciodată că în fond, tot aceeași Cookie am rămas. De pe noptieră îmi zâmbește trandafirul acum uscat pe care l-am primit de la F. Nu, nu știu să îți răspund la întrebarea ”De ce ți l-a dat?”, dar dacă ar fi să născocesc un motiv, ar fi acela că voia doar să îi aducă un strop de culoare camerei mele. Wade zice că nu e așa, dar nu vreau să îi dau apă la moară. El niciodată n-a înțeles că manifestarea afecțiunii față de o persoană nu înseamnă neapărat iubire.
Înghit în sec și sorb ultima gură de cafea simțind cum toate amintirile petrecute în sânul familiei vin buluc în capul meu și se rotesc și se învârt până când sunt cuprinse chiar ele de amețeală, iar mai apoi, se sting… Sunt stinse chiar de soneria telefonului. Zâmbesc… Mă așteptam la apelul lui F. Îi răspund pe un ton somnoros, iar în felul lui agitat de a fi, mă face să mă desprind de melancolia creată în jurul meu.

-Hai că nu e timp de stat în casă. Ai văzut ce frumos ninge? mă ademenește F. ca să ies din casă.
Îi zic că nu prea aș avea chef de ieșit, că mi se pare foarte frig și pe lângă asta, ar trebui să pregătesc ceva de mâncare.
-Tu abia că știi să faci cartofi prăjiți. Hai să mâncăm în oraș. Mergem să bem ceva undeva… Vedem noi!
Acesta este F. Așa e de când l-am cunoscut. El m-a învățat că masa luată în oraș poate deveni un obicei, la fel ca și ieșirile cu prietenii în pub-uri.  De când cu el, a devenit normal să comand pizza capricciosa cu sos picant în restaurante și să-mi petrec serile de duminică și nu numai prin oraș.

-Hai că ajung într-o jumătate de oră la tine. Ai timp să te pregătești. Îmbracă-te gros că e frig afară. Ia-ți mănușile.
N-am cum să-l refuz, mai ales când  mi-o servește direct pe tavă, făcându-mă să înțeleg că trebuie neapărat să accept.

Când sosește în pragul ușii îmi afișează acel zâmbet molipsitor care îți alungă orice problemă, care îți redă cheful de distracție chiar și după o zi plină de muncă. Îmi aduce aminte să nu uit mănușile. Închid ușa și coborăm. Termometrul indică sub -5 grade. Zâmbesc ironic, iar el propune să mergem să bem o cafea sau orice altceva cald. Apreciez gestul lui de a părea că mă protejează.

snow+city - Copy

Străzile New York-ului sunt pline ochi. Toate magazinele la fel. Oriunde te uiți în jur vezi oameni și oameni: agitați, relaxați, în pragul disperării, înfrigurați, alții care habar n-au ce doresc și încotro vor s-o apuce, oameni care sunt în întârziere, care alergă în toate direcțiile pentru a ajunge la întâlnirea aceea care le-ar putea schimba viața. Mașinile se grăbesc și ele, fiecare spre o altă adresă. Orașul freamătă pe ”All I want for Christmas is you” si pe ritmul zăpezii care scârțâie sub picioarele trecătorilor. Printre pomii ninși se întrezăresc la ceas de seară steluțele și beculețele atârnate de toate cablurile posibile. De aici, din Rockefeller Center, totul pare diferit prin ochii mei. E atmosfera aia din Serendipity, aia pe care am visat-o alături de cel pe care îl voi iubi toată viața.
Ne așezăm într-unul din punctele înalte de unde poți privi totul. Mă aplec peste balustradă, iar F. mă trage înapoi de teamă să nu pic. Îi zâmbesc și mă cuprinde cu brațele. Nu e exact povestea pe care mi-am închipuit-o, dar mi-e bine. Sunt acolo la granița dintre tine amintirile pe care aștept să le am peste ani și ani alături de tine și prezentul. Mă întreb oare care variantă e mai plauzibilă. Wade mă privește din mijlocul patinoarului afișând un rânjet ironic și îmi subliniază prin linii trasate cu patina în gheață cuvântul PREZENT. Mă frec la ochi încercând să scap de propria mea conștiință.

4108396837_3835faab22_z-e1383484577581

-E atmosfera aia… spun eu pe un ton aproape șoptit.
-Care? mă întreabă F. apropiindu-se de urechea mea.
-Serendipity…Mi-ar fi dorit să fie aici, cu mine, dar în schimb ești tu… Nu că n-ar fi bine și-așa…
Văd cum se întristează și poate n-ar fi trebuit să zic nimic. Vezi, Wade? Mă faci să stric buna dispoziție.
”Rectifică!” se aude o voce din mijlocul patinoarului.
-Mă bucur că ești lângă mine azi. Nu vreau să crezi că nu mă simt bine în preajma ta. La urma urmei, ești singurul care mă poate înțelege. E greu când lipsa unei persoane e compensată de prezența alteia. Pare mai ușor, dar nu e. Oamenii nu sunt făcuți să înlocuiască alți oameni. Mi-ai spune să trec mai departe, să uit, s-o iau de la capăt, de la zero. Ai dreptate, da. Suntem în New York. Nu or fi toate posibile aici, dar ar trebui să îmi fie mai ușor, nu?

După un timp în care niciunul din noi nu scoate vreun cuvânt, F. îmi propune să mergem să mâncăm ceva. Ne alergăm cu greutate prin nămeții de zăpadă până când, într-un final ajungem la localul lui preferat: Pulse Restaurant and Bar. Până să vină cele comandate, ne pierdem în priviri. Niciodată nu l-am simțit așa de cald. Îmi spune că se bucură să fie lângă mine în clipa asta și îi cuprind mâinile într-ale mele. Îmi zâmbește așa cum numai el știe s-o facă și trebuie s-o recunosc chiar și-n fața ta că modul lui e perfect. Vezi tu, fiecare are ceva care îl face special. Tu pătrunzi pe oricine cu o simplă privire, iar el cucerește totul cu un zâmbet. E felul lui de a fi și mă face să mă simt ca o îndrăgostită când sunt cu el. F știe că e slăbiciunea mea și nu încetează să-mi trimită câte un surâs oacheș atunci când vede că mă pierd cu firea. E destul de greu să nu fiu eu când e cu mine. Pentru simplul fapt că am ajuns să îl cunosc aproape perfect, știu că alături de F. n-aș avea de ce să mă ascund vreodată. De la o masă alăturată, printre ramuri de brad,  Wade se uită la noi  ca și când asta ar fi opera lui și e mulțumit de orice rezultat.  După o seară petrecută alături de F. mă conduce acasă. Ar îndrăzni să mă sărute și eu l-aș lăsa. Cu toate astea….

65-v-New_Yorks_Christmas_markets_have_opened_their_stands_

Suntem în New York și e magic. Știu că sună a clișeu, dar dacă ajungi aici, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, ai să înțelegi de ce o țin lanț cu atmosfera din Serendipity. Mai întâi de toate trebuie să te pierzi ca mai apoi să te regăsești. Nu m-ar deranja să împart cu F. tot ce am în clipa de față.  E posibil să nu am nimic și totuși să-mi doresc să-i dau totul fără să stau pe gânduri. F. știe ce înseamnă prezența ta  în viața mea și totuși nu vrea să plece de lângă mine. Știe că dacă aș da de tine, relația noastră s-ar răci. El îmi garantează că nu e așa, dar eu  nu știu dacă să-l cred sau nu. Deși mereu a fost sincer…
Mă pierd ca să mă găsească în mulțime, așa cum mi-aș fi dorit să o faci tu dacă ai fost aici. Sau ce-ar fi dacă te-aș căuta eu, cum s-a întâmplat de fiecare dată prin gări la ceas de seară? Te-aș căuta la Cafeneaua Lili*s cu gândul că mă aștepți tăcut la fereastra cu pisici. M-aș bucura să aflu că îți aduci aminte de promisiunea pe care mi-ai făcut-o cândva. Eu n-am uitat și n-am s-o fac prea curând.

 

Ne așteptăm unii pe alții în mulțimea asta care nu știu încotro se duce. Avem mii de întrebări fără răspuns și tot cam atâtea răspunsuri la care nu găsim întrebarea potrivită.
Te regăsești și tu, nu?

Mă desprind de peisajul acesta, îmi iau rămas bun de la F. și promitem ca data viitoare să ne distrăm și mai mult. Îi promit lui Wade că n-am să mai fac figuri atunci când unul din ei va apărea în prag și îmi va spune că vrea să înotăm prin zăpadă.

Dragă F.,
Am să te aștept cu vin fiert și cu prăjituri cu multă ciocolată.
Pe curând…