Scrisoare catre mine

Dragă Cookie,

A trecut ceva vreme de când nu ţi-am mai scris, dar ştii şi tu cât de ocupat am fost cu licenţa ta. Pe lângă asta, mai adaugă şi serviciul, drumurile care duc acasă, timpul petrecut cu Sony. Apropo de ea, să ştii că mă bucur că nu o mai chinui. Dorul de ai tăi şi de tot ce ţine de locul natal, te-a făcut să îi apreciezi lipsa. Ştiu că ai seri în care visezi că sare gardul şi că o pierzi. Dorinţa de a petrece mai mult timp cu pisica ta se manifestă acut, iar asta e extrem de vizibil. Îţi lipsesc zgârieturile de pe mâini, umeri. Uneori îşi vărsa furia şi pe nasul tău. Ea săraca se pricopsea cu o palmă subtilă peste lăbuţe, tu cu o dungă nu tocmai estetică, iar eu mă amuzam teribil. Ah, ce vremuri…scrisori catre mine.

Ţi-ai făcut noi obiceiuri. Iubeşti mai mult cărţile şi copiii, iar asta pentru simplul fapt că îţi petreci foarte mult timp în compania lor, la muncă. Mă bucur pentru tine. Trebuie să recunosc că au fost momente în care te priveam chicotind după un colţ de cărămidă în momentele penibile în care te loveai cu capul de scara dinspre birouri sau când stiva de cărţi pe care încercai să o aranjezi se răsturna fix atunci când puteai să juri că ai terminat treaba. Să nu mai spun de  figurinele pe care tu încerci să le menţii ordonate, dar care  declanşează un adevărat efect de domino în momentul în care aşezi ultima bucată din doctoriţa Pluşica sau Winnie The Pooh.

Acum să trecem la părţile negative. Dormi prea puţin uneori şi nu mănânci sănătos, deşi încerci. Eh,  e şi vina mea pentru că mereu te îndemn prost în ale gătitului. Deci să trecem peste, zic. Altceva care mă scoate din sărite sunt momentele tale în care crezi că totul ţi se cuvine. Ştii bine că nu e aşa şi te încăpăţânezi să o ţii pe a ta… Greşit, greşit… Ar trebui să remediezi acest aspect. E bine de ştiut că totuşi  încerci. Eşti pe calea cea dreaptă (mamă, cât de religios a sunat asta).

Îmi plac activităţile din timpul tău liber şi e bine că încerci să priveşti totul cu relaxare, fără să îţi faci griji de ce-o urma mâine. E bine aşa. Până la urmă trăim în prezent, iar aici dă-mi voie să filosofez puţin. Noi nu avem decât prezentul. Practic, nu vom ajunge niciodată să dăm nas în nas cu viitorul, deşi el reprezintă chiar şi ziua de mâine. În momentul în care vom trăi deja în ziua de mâine, acela va fi deja clipa prezentă pentru noi. Epic, ştiu…. Mă înţeleg singur, nu e nevoie să-mi dai dreptate. Dar am! E bine că ai început să ieşi mai mult şi că eşti energică. Mi-a plăcut să te văd alergând pe mijlocul drumul dinspre parcul Izvor  în toiul nopţii din sâmbata trecută. ( nu te sfătuiesc să faci asta când bulevardul nu este închis, doar dacă vrei să faci slalom printre maşini). Îmi plac postările tale de pe Instagram. Îmi place ideea în sine de a imortaliza momentele în care eşti fericită, tristă, curajoasă, optimistă… 

Ar fi cazul să te văd mai des prăjiturind. Nu că sunt vreun adept al excesului de dulce, dar prăjitura aia cu ciocolată, portocală şi chilli, e perfectă… Mai vreau!

Ţi-aş mai scrie… Chiar aş mai avea multe să-ţi spun, dar în momentul de faţă nu vreau să te stresez prea mult. Promit că o să îţi scriu mai des, iar cu următoarea ocazie, am să îmi descarc sufletul. Aştept cu nerăbdare romanul tău. Am văzut că ai făcut progrese la el, deşi mi s-a părut riscant faptul că ai vrut să schimbi tot sfârşitul pe ultima sută de metri. Îţi urez spor! Abia aştept să îl citesc în întregime.

Cu drag, al tău eu interior,
Wade.

(habar n-am de ce ţi-ai numit conştiinţa aşa)

Alte peisaje.

Încerc să scriu astăzi pentru a-mi limpezi mintea și pentru a fugi de tot ceea ce sufletul nu vrea sa admită, iar ochii să vadă. Fug pentru că sunt obișnuită cu acest sport și în fond, la asta mă pricep cel mai bine. Astăzi însă, îmi permit mai mult ca niciodată. Vreau să cred că știi motivele pentru care, fapt pentru care nu voi menționa de ce fac asta.

Astăzi fac ce vreau, fac ce mi-am propus. Fac ce fac și ceilalți, doar că puțin peste măsură pentru că pot. Mereu am putut. Chiar și atunci când am fugit. În dimineața asta am vrut să mă trezesc departe de casă și așa a fost. M-am trezit în casa de la malul mării. Acolo unde mă poți găsi de obicei la final de cursă lungă. Ipotetic vorbind, la modul ideal… Mereu  în gând am venit aici, știi? Chiar și atunci când tu mă căutai cu disperare în cele mai ascunse cotloane. Credeai că nu mă voi mai întoarce și totuși, reveneam de fiecare dată. Aveam nevoie doar de timp și de spațiul meu propriu. De acum încolo să știi unde mă găsești în gândul tău…

M-am trezit aici, în fața camerei mele. Camera care a așteptat cu sufletul la gură sosirea mea. În sfârșit am ajuns și aici voi sta pentru o lungă perioadă de timp. Aici mă simt în siguranță. Mă simt cât de cât împăcată cu fantomele de care tot fug.  Apăs clanța discret și pășesc desculță pe parchetul rece. Deși draperiile sunt trase, soarele a găsit un loc prin care să se furișeze. Zâmbesc. Cearșafurile sunt abia schimbate, semn că m-a așteptat nerăbdător. Pe noptieră, într-un pahar de sticlă transparent stă un buchețel de mărgăritar. Îmi îndrept privirea către terasă. Deschid larg ușile și întâlnesc oceanul. De cum simt briza, mintea-mi zboară către tine. Mi-am promis că diseară ne vom plimba pe țărm și vom bea suc de ananas. Îmi vei da o brioșă cu o lumânare în vârf. O vei aprinde cu bricheta și-mi vei spune „Pune-ți o dorință”. Voi închide ochii și voi sufla, iar mai apoi ne vom continua drumul fără să știi că cea mai arzătoare dorință a mea ești chiar TU.

Malibu-Beach-House-11

Mai sorb o gură din cafeaua proaspăt pregătită de el. Mi-am turnat o ceșcuță înainte să urc. Am furat și câțiva biscuiți cu ciocolată din bolul albastru lăsat pe masă parcă așteptându-mă. Am zâmbit când am găsit în living acel bilet care spunea „Simte-te ca acasă”. La urma urmei sunt acasă, iar tel trebuie să fie conștient de asta. A doua mea casă, nu? M-am plimbat cu degetele printre lucrurile lui și am observat o serie de fotografii cu mine de când eram mică pe care nu le știam. Pesemne că i-au fost trimise de mama cândva. Zâmbesc iarăși. Atâtea amintiri mă năpădesc fix azi. Îmi aduc aminte că în urmă cu mulți mulți ani obișnuiam să vorbim ore-n șir la telefon. Acum abia dacă ne mai trimitem mail-uri. Dar avem timp să recuperăm. De astăzi sunt în casa lui și voi rămâne aici pentru o lungă perioadă. Și mă va ajuta să-mi pun ordine în gânduri. Aici, în căsuța de pe plajă. Cea cu vedere spre ocean, cu draperiile până la podea și ferestrele până-n tavan. Cu mărgăritar pe noptieră, cu flori de liliac în living și perne albe așezate haotic pe balansoarul de pe terasă.

MMjbt1

Știi ce m-a întrebat ultima oară când am vorbit la telefon? Dacă sunt dispusă să risc totul. I-am spus că da! Categoric! Dacă va fi să fie, bine, iar dacă nu, măcar nu voi rămâne cu regretul că n-am încercat. Mi-a zâmbit insinuând că există posibilitatea să fiu dezămăgită. „Asta e!”, i-am răspuns eu. Dacă nu-mi asum riscurile acestea probabil că voi eșua de fiecare dată. Trebuie să-mi găsesc curajul și cum altfel dacă nu înfruntându-mi limitele? Știu sigur că mă va ajuta să mă autodepășesc. Are putere de convingere și o să mă facă să văd  cu alți ochi obstacolele pe care le voi întâmpina.

Următoarele rânduri sunt pentru el.

Îți mulțumesc că mă găzduiești aici. În mare parte voi fi prezentă doar serile pentru că în timpul zilei voi cutreiera de colo colo. Vreau să mă familiarizez cu locul și știi că îmi voi da toată silința, nu? Voi risca totul pentru că nu am ce să pierd. Decât să rămân cu întrebarea aia obsedantă „ce-ar fi fost dacă…”, prefer să greșesc. Voi ști astfel pe viitor de ce să mă feresc. Iar tu mă vei susține și-mi vei zâmbi ironic de fiecare dată când voi face câte o boacănă. E posibil că voi plânge uneori, iar tu o să știi întocmai ce să-mi spui ca să mă consolezi. O să am nevoie de sprijinul tău moral căci nu-mi va fi ușor să mă obișnuiesc cu stilul de viață de la malul mării. În rest, fie ce-o fi. Destinul se va ocupa să-mi rezerve cele mai nebănuite surprize.

Strada ta

Să zicem că astăzi vrei să iei oraşul la picior şi să cutreieri cât e ziua de lungă. Probabil că prin minte îţi trec o mie şi una de gânduri. Te întrebi ce e cu tine, de ce ai dat curs anumitor decizii sau încotro te îndrepţi.  Nu stărui prea mult asupra ultimei idei. Drumul te poartă  unde vrea el, nu unde vrei tu să mergi.

E un ansamblu de străduţe, cotloane, bulevarde înţesate cu oameni. N-ai de unde să ştii care e drumul corect, cel puţin nu atunci când te aflii la răscruce de vânturi. Bineînţeles că tu trebuie să alegi. Asta depinde doar de tine, dar ai grijă căci în momentul în care ai ales să păşeşti pe aici, urmele tale vor rămâne pentru totdeauna imprimate în aerul ce te înconjoară.

Paşii tăi vor fi controlaţi de stăduţa aceasta îngustă. Mereu se întâmplă aşa. Crezi că drumul ni-l alegem singuri şi că modul în care îl străbatem depinde doar de noi. Lasă-mă să cred că nu e aşa. Într-adevăr, calea ţi-o alegi, parcursul îl stabileşte întocmai decizia ta de a o străbate. Dacă ai fi ales o alta, altul ar fi fost şi parcursul. Deci pot afirma că viaţa e doar un cumul de străduţe dezordonate pe care Destinul ne face să mergem. Până în momentul în care nu ne lovim de realitatea  cotloanelor şi ghetourilor amplasate haotic prin ansamblul cartografic nu vom avea de unde să ştim că „asta” e decizia cea mai bună. Şi probabil că la asta se rezumă întreaga noastră viaţă. Luăm hotărâri una după alta doar pentru că strada pe care păşim azi are mai multe magazine decât pe cea pe care am mers ieri. Mâine vom da de un bulevard colorat, vesel, cu câteva parcuri din care răsună glasurile copiiilor. Vom fi captivaţi de priveliştea cu copaci care se desfăşoară în faţa ochilor noştri întocmai unui tablou. Ne vom simţi liberi mergând pe aici. Vom fi atât de uşuraţi şi fără grij… Vom zâmbi la fiecare pas, vom savura momentele de fericire ale celor din jur şi vom alege să ne reîntoarcem şi mâine tot aici. Numai că va ploua şi va fi noroi. Restul peisajului va rămâne la latitudinea ta să-l înţelegi.

originalPână atunci, asigură-te că astăzi vei păşi cu încredere pe un alt drum. Unul fără case, parcuri sau magazine. Unul necirculat de multă vreme care abia aşteaptă momentul în care cineva îi va lăsa urme în praful depus pe trotuare.

Poate că în momentul în care vei găsi acest loc, doar atunci vei avea posibilitatea să-ţi alegi tu modul în care vrei să-l parcurgi construindu-ţi propriul imperiu, propriile case. Decorează-l cu parcuri pline de copaci printre care razele soarelui pătrunde cu blândeţe. Găseşte  un izvor în adâncul necunoscutului şi lasă-l să răbufnească dându-i un strop de energie şi prospeţime noii tale etape. Alege să-ţi creezi propria ta hartă pe care tu să o stăpâneşti cel mai bine. Restul vor fi doar musafiri pe strada ta, acolo unde tu faci deciziile. Trăieşte diferit astăzi faţă de ieri şi schimbă-ţi mereu ordinea de zi pentru mâine.

Scrisoare catre tine

lettersDa, către tine, cel care citeşti acum aceste rânduri. Poate că nu ai mai primit o scrisoare de multă vreme sau chiar niciodată. Pentru acest fapt, m-am gândit că ar fi un gest drăguţ să-ţi scriu chiar eu, o necunoscută. Vreau să vorbim despre ce te frământă, despre problemele care te macină. Ştiu că uneori te-ai simţit copleşit de intensitatea cu care necazurile au dat buzna în viaţa ta. Te-ai simţit slăbit, ai vrut să renunţi şi ai plecat capul sperând că se va termina totul la un moment dat. Posibil ai crezut că soarele nu va mai răsări prea curând, iar astea te-a întristat.

Vreau să-ţi spun că nu eşti singur. Eu mă gândesc la tine în fiecare zi, chiar dacă nu ne cunoaştem. Nu vreau să te ştiu posomorât. Vreau să zâmbeşti pentru că aşa îţi stă bine şi aşa s-au obişnuit să te vadă şi cei din jurul tău. Probabil crezi că nimănui nu-i pasă de tine în clipele în care viaţa te descurajează. Dă-mi voie să te anunţ că este doar o impresie de-a ta. Multora le pasă, chiar şi mie. Da, îmi pasă, chiar dacă nu te cunosc, chiar dacă nu te voi cunoaşte vreodată.

Desigur, viaţa ne poate intersecta drumurile de nenumărate ori, fără să ştim. Astăzi te voi întâlni stând rând la covrigăria din Piaţa Unirii, peste câteva luni vom trece unul pe lângă altul prin faţa Intercontinentatului, iar în vreo 4-5 ani, copiii noştri se vor juca împreună în parcul Sub Arini din Sibiu fără să ştim că privirile noastre s-au întâlnit cândva. Aşa e viaţa şi uneori poate fi greu de înţeles. Drumurile noastre sunt făcute să se unească şi să se despartă în fiecare zi. Azi sunt aici când mâine pot fi acolo, iar tu dincolo de universul meu. Ochii noştri urmăresc zilnic alte chipuri, alţi paşi, pe când sufletul este prins într-o căutare permanentă a acelor persoane care au avut un cuvânt greu de spus în viaţa noastră. Sau vor avea în viitor, cine ştie. Intuiţia cunoaşte încotro ne îndreaptă Destinul, dar este discretă şi nu se laudă cu capacităţile sale astrologice. Ne lasă să greşim, să ne îndepărtăm unul de altul şi să ne apropiem în cele mai ciudate circumstanţe, sperând că într-o zi vom înţelege acest joc al paşilor pe care îi facem zilnic pentru că fiecare pas are povestea lui.

Dragă necunoscutule, vreau să nu uiţi faptul că eu mă gândesc la tine. Vreau să ştii că te privesc întâmplător, fără să ştiu cine eşti, fără să-ţi cunosc povestea, deşi tare mi-ar plăcea să te aud. Vreau să comunicăm, deşi nu am habar cum să te găsesc. Tu o poţi face. Am să te rog să-mi laşi în secţiunea de comentarii gândurile tale. Sau trimite-mi un e-mail la adresa blog.cristinacirstea@gmail.com cu adresa ta, iar eu am să-ţi scriu câteva rânduri pe care le vei primi prin poştă pentru că e foarte plăcut sentimentul pe care îl ai atunci când cineva îţi trimite o scrisoare care să-ţi aducă un surâs pe buze atunci când  n-ai motiv să zâmbeşti. Aştept mail-urile şi comentariile!

Cu drag, Cristina!

Departe de casa

De la fereastra mea acum văd alt răsărit şi alt apus. Capturez alte momente decât cele cu care m-am obişnuit în cei 22 de ani ai mei.  Am trecut dintr-o etapă în care aveam parte de tot ce credeam eu că mi se cuvine fără să depun vreun efort, într-una în care trebuie să muncesc pentru a obţine rezultatele dorite. Aşa e logica vieţii. La un moment dat trebuie să te rupi de cotidian şi să fii dispus să începi o nouă viaţă, de la zero, departe de cei pe care îi iubeşti, departe de animăluţele tale dragi de acasă. O să ajungi să-l suni pe tata şi să-i spui: „Intră pe Skype să ne vedem. Şi vreau să-mi arăţi şi pisica pentru că tare dor îmi e să o văd”, iar momentul revederii e dulce şi durează foarte puţin pentru că îţi dai seama  imaginile care se derulează în faţa ecranului au făcut parte din viaţa ta. Cândva, tu erai în acele imagini. Făceai parte dn fundal. Poate că îţi vine să înghiţi în sec şi să-ţi înfunzi lacrimile undeva în străfundul inimii tale. Zâmbeşti pentru că ştii că aşa îţi poţi controla mai bine emoţiile.

Când am plecat pentru prima oară de acasă cu bagajele în spate, am început să plâng în baie. Era pentru prima dată când nu îmi era teamă că autobuzul spre gară va întârzia şi că  probabil voi ajunge să pierd trenul. În ziua aceea, toate năvăleau asupra mea. Pe peronul 2 se aflau doi părinţi care îşi îmbrăţişau fiica. Îşi tot povesteau întâmplări din trecut şi râdeau, uneori până la lacrimi. Oare lacrimile erau din pricina amintirilor pe care le retrăiau în clipa povestirii? Sau era ocazia perfectă să răbufnească din cauză că-şi luau la revedere? Se prea poate….

Aş lungi la nesfârşit acest post, dar mă opresc aici cu gândurile pentru că… pentru că aşa trebuie în clipa de faţă. Ar mai fi multe de spus, dar ce rost are să continui? Voi ştiţi mai bine sentimentul acesta pe care îl ai atunci când eşti departe de casă, nu?

Acestea fiind spuse, joi mă reîntorc acasă urmând ca duminică să mă despart iarăşi de ea.

Cinefilii la o ceasca de cafea.

Filme: la asta se rezumă articolul de faţă. Am mai dezbătut subiectul cu câteva săptămâni în urmă aici.
Cu siguranţă există filme pe care le-aţi revedea de „n” ori fără să vă plictisiţi, iar asta ori pentru că vă regăsiţi în povestea lor, pentru că joacă actorul/actriţa voastră preferată, ori pentru că pur şi simplu, v-a captivat pe deplin acţiunea lor încât aveţi impresia că şi voi „luptaţi” alături de eroii preferaţi. Dacă ar fi să mă ghidez după aspectele acestea, aş putea menţiona la fiecare categorie câte un film.

acestea fiind spuse:

Mă regăsec în „Sundays at Tiffany’s” (pentru că maturitatea nu s-a instalat pe deplin în sufletul meu şi încă îmi păstrez temperamentul copilăresc, indiferent de câţi ani vor trece de acum încolo. Îmi place să fiu spontană şi cred că o prietenie poate dura pentru toată viaţa, în ciuda obstacolelor.).

La capitolul actriţă/actor: Anne Hathaway cu filmele „Love and other drugs”,(romantic/ dramă şi un pic lacrimogen în care ideea centrală ar fi lupta dintre iubire şi boală, dintre laşitate şi curajul de a-ţi ajuta aproapele în ciuda obstacolelor grele), „Passengers”( fără să dau spoiler, menţionez doar că finalul este total neaşteptat)  şi recentul „Song one” ( un film foarte emoţionant în care muzica te va urma la tot pasul).

Song One

Evident, nu pot să fac abstracţie de John Cusack, iar aici trebuie neapărat să vă recomand „Say Anything” din 1989 ( celebra scenă cu serenada la boom box şi amuzanta frază „I gave her my heart, she gave me a pen”), „Better off Dead” din 1985 (comedie romantică cu adolescenţi şi despre nebuniile pe care ai fi capabil să le comiţi în numele iubirii) şi „The Raven” din 2012 ( o dramă/ thriller care ne prezintă ultimele zile din viaţa scriitorului Edgar Allan Poe).

date-say-anything

„2012” este filmul pe care l-aş revedea de „n” ori deoarece admir puterea cu care luptă Jackson Curtis pentru a-şi salva familia din calea dezastrelor naturale. L-am vizionat de 4 ori până acum şi oricând mi-ar propune cineva să-l revăd, aş face-o cu plăcere trăind toată acţiunea cu aceiaşi intensitate ca şi prima dată când l-am văzut. (my guilty pleasure)

Dintre filmele anului 2014 v-aş recomanda:

  • SF/ acţiune: „Divergent”, „The Maze Runner”, „Lucy”
  • thriller/ crimă: „Gone Girl”, „Deliver us from evil”, „Reclaim”, „The bag man”, „The guest”
  • drama: „The judge”, „Maps to the stars”, „The best of me”, „You’re not you”, „The fault in our stars”( deşi nu mi s-a părut cine ştie ce capodoperă, la fel ca „If I stay”)

Care sunt filmele voastre preferate în care vă regăsiţi? Aştept opiniile voastre, iar până una-alta, mai aştept şi premiera filmului biografic „Love & Mercy” :D ( 5 iunie 2015 )

 

Un final de 2014

2015A fost un an mai bun decât cele de până acum. În comparaţie cu 2013 pot spune chiar că a fost unul perfect. Am legat noi prietenii, le-am consolidat pe cele vechi şi am cules momente de neuitat alături de persoane dragi mie. În mare parte, mi-am dus rezoluţia lui 2014 la bun sfârşit. Aproximativ! Doar vreo două puncte le-am pasat către 2015 în speranţa că voi avea mai mult noroc în îndeplinirea lor. Sunt  o fire încăpăţânată şi cu siguranţă voi reuşi să trec cu brio de toate cele 15 rânduri propuse pentru anul care a pornit deja la drum spre noi. Îmi promit că va fi un an special, aproape perfect! Va fi un an bun în care voi şti să nu mai repet aceleaşi greşeli ca în cei precedenţi. Voi fi la fel de spontană şi vioaie; acelaşi suflet zăpăcit care râde şi în cele mai nepotrivite momente, care nu îi este teamă să ia decizii proaste şi care va încerca să aibă cât mai puţine regrete.

Nu vreau să mai las în urmă nimic nerezolvat. La urma urmei, în 365 de zile avem timp berechet să ne ocupăm de tot şi de toate: de citit, de călătorit, de nopţi nedormite, de filme noi şi desene animate, cafele cu lapte în aerul proaspăt al dimineţilor de vară, melodii noi pe ale căror ritmuri să vibrezi din toate încheieturile sufletului tău. Vom avea timp să trăim din plin tot ce nu am trăit până acum pentru că nu am avut curajul de a ne lăsa în voia sorţii. Şi de ce să nu o facem? De ce să alegem să trăim aceeaşi zi la nesfârşit un an întreg? Îmi aduc aminte că cineva drag mie mi-a spus acum ceva vreme: „E timp de toate”. Şi aşa este. Chiar dacă e limitat, e la dispoziţia ta dacă ştii cum să te foloseşti de el, fără să abuzezi, fără să-i grăbeşti trecerea. ” Nu timpul trece. Noi trecem prin timp” spunea cândva un filosof, iar eu tind să-i dau dreptate. Avem la îndemână o doză suficientă de curaj şi optimism de care ne putem agăţa în momentele în care ne simţim pierduţi. Haideţi să fie un an plin de zâmbete şi voie bună, da?

Vă doresc un an nou fericit! Să aveţi parte numai de împliniri, de momente de neuitat şi nu uitaţi să trăiţi diferit! Mai optimist, mai vioi, mai curajos! Vă îndemn să fiţi cei mai fericiţi în 2015, căci timpul e de partea voastră în toată limita lui! :D

V-am îmbrăţişat cu drag!