Colţul cu amintiri

Cred că şi vouă vi s-a întâmplat să aveţi locuri sau obiecte din casă pe care doar privindu-le să vă trimită în trecut pentru a retrăi unele momente. Poate unele dintre ele v-au urmărit toată viaţa. Privind un bibelou spart, mi-am dat seama că suntem cam de-o vârstă. A fost acolo de când m-am născut eu. Tot eu l-am şi spart. De fiecare dată când îl privesc, mă regăsesc în trecut, in vechiul hol al casei mele, lângă măsuţa cu flori. Parcă îl văd deja pe bunicul care păşeşte încet prin curte şi îmi zâmbeşte de la geam. Dar această amintire a fosînchisă de mult.

Am tendinţa să privesc obiectele in jur ca fiind porţi spre trecut. Practic, obiectele au suferit schimbări de-a lungul anilor, iar trecerea lor nu le-au iertat. Îmi  greu să mă desprind de anumite obiecte care servesc drept decor. De aceea le păstrez într-o cutie veche în podul neatins de febra reamenajărilor. Iubesc să redecorez spaţiul în care locuiesc ori de câte ori timpul şi bugetul îmi permite acest lucru, dar nu pot să renunţ la vechile dulapuri, etajere sau pernuţe. De aceea le refolosesc, reasamblez dupa bunul meu plac, pictându-le în culori vii  pentru a printre din nou viaţă.

 

Florile înveselesc spaţiul, încăperile. Florile refac aceea graniţă subţire între trecut şi prezent. Florile nu le poţi redecora. Nu le poţi readuc la viaţă. Însă le poţi păstra. De aceea, mai că mi-au dat lacrimile când am găsit vechiul meu ierbar şi bucheţelu de mărgăritar  primit cu 8 ani în urmă de la tatăl meu. Obiectele sunt ca oamenii. Nu sunt făcute să trăiască singure. Spaţiul în care locuieşti trebuie să fie deschis şi amenajat după tipul tău de caracter. O personalitate energică, plină de viaţă, optimistă tinde să-şi redecoreze spaţiul căt mai viu posibil, astfel încât, o data ajunsă acasă dintr-o lungă călătorie să găsească o oază de linişte.

 

Pentru mine “acasă” înseamnă dragoste, căldură,locul în care de fiecare dată mă întorc cu drag. Acasă este spaţiul meu de recreere, din care recunosc, de multe ori am vrut să evadez fără a mai primi înapoi. Dar de fiecare dată, mă cheamă înapoi, mă cheamă să mă întorc. Iar după mult timp petrecut departe, dorul de casă devine din ce în ce mai greu de suportat.

 

A sosit primăvara!

Iaca a venit şi primăvara mult iubită! Sincer, deşi afară nu prea se simte pentru că încă “ne bucurăm” de zăpadă, cred că în sufletele noastre avem deja prima rază de soare. Pe mine m-a acaparat complet! Am tot încercat să-mi fac planul de lucru pentru luna martie şi aprilie, însă descopăr că nu mai am timp de acest aspect. Am devenit apatică, obosită. În schimb, nu mi-am pierdut zâmbetul şi cheful de a trăi. E ciudat căci cele două stări nu prea se potrivesc una cu cealaltă, dar cu ajutorul unor companii plăcute în jurul meu, găsesc întotdeauna puterea şi forţa necesară să pot să le îmbim aproape perfect. Îmi delectez auzul cu muzică şi mă cufund în liniştea unei încăperi ce parcă devine din ce în ce mai primitoare. Acum e momentul când încep să mă interiorizez şi să reflectez asupra amintirilor din anii trecuţi când tot stressul ăsta prezent, practic nu exista.Eram doar un copil ce ţopăia, ce se bucura şi atunci când primea o bomboană, care fugea în braţele bunicului când acesta sosea acasă de la serviciu… Mama obişnuia să stea cu mine şă să-mi povestească amintirile din cantonamentul de gimnastică, iar tata mă scotea la plimbare prin parc, ne luam la întrecere să vedem care aleargă mai repede, iar la final, mă bucuram de un dulce primit! Eram un copil! Fără griji, probleme, stress şi orice altceva ce ţine de mediul actual.

Acum lucrurile s-au schimbat! Nu îl mai aştept pe bunicul să ajungă, nu mai stau de vorbă cu mama, şi nici tata nu mă mai scoate la plimbarea prin parc. Acum sunt stresată, am griji, probleme, frământări… tot tacâmul de emoţii şi sentimente posibile pe care înainte nu le aveam. Dar nu mă plâng! Am început să găsesc frânturi de pasaje vechi pe unde mă pot strecura să ajung să simt ceea ce îmi era dat să am în trecut! Am reuşit să cobor un set de trepte imaginare până când am întâlnit-o pe “fosta eu”. Acolo,în adâncurile inimaginabile ale minţii, i-am întâlnit pe toţi: prieteni din copilărie, bunici, părinţi, locurile pe unde am călătorit şi tot soiul de obiecte şi cadouaşe care înainte făceau parte din existenţa mea.

Apoi le-am urcat revenind din nou în realitate, dar cu forţe proaspete şi fericită de a mă fi regăsit într-o lume de mult pierdută. A revenit în traficul cotidian. Am dat din nou, nas în nas cu troienele de zăpadă, dar am descoperit şi acele suflete care acum mă fac să zâmbesc şi să mă simt din când în când “fosta eu”. Le mulţumesc pentru un zâmbet, pentru o vorbă, pentru un gest, pentru simplul fapt că există în viaţa mea şi că fac parte din aceasta!

 

Haide sa schimbam ceva!

Stii cu siguranta ca tu esti unicul care poate schimba ceva la tine!Schimba ce nu-ti place,schimba ce urasti,schimba-te pe tine insuti si poate astfel,iti vei da seama de ceea ce-ti doresti cu adevarat.Nu ramane prizonier la indiferenta altora sau la pasivitatea celor din jur.Fii creativ,joaca-te cu tot ceea ce-ti vine la mana si poate,poate,vei reusi sa obtii ceea ce iti doresti de atata timp.Negi adevarul,ignori ceea ce-ti doresti si astepti ca totul sa se rezolve de la sine.Iti faci un acatist,o rugaciune,ridici privirea spre cer si astepti ca altcineva sa faca treaba in locul tau.Vorbeste pentru ca de-asta poti vorbi.Tipa tare sa te auda lumea,sa stie cu totii ce-ti doresti.Nu rezolvam nimic daca noi nu facem ceva pentru noi.E ca atunci cand suntem incantati de un produs nou iesit la comercializare dar care e prea scump si nu avem suficienti bani pentru a ni-l achizitiona.In loc sa strangem bani pentru el,asteptam sa se ieftineasca,iar acest lucru se poate intampla cand deja nu mai esti incantat de el.Permanent,lumea se schimba si cerintele noastre la fel,dar din lasitate,din ignoranta sau lene,renuntam de cele mai multe ori.Schimba ceva la tine,la lume.Lupta pentru ceea ce-ti doresti si nu te mai lasa prada superficialitatii.Mai apoi ,tot noi suntem aceea care avem de suferit.

Cu asta inchei lunga mea poliloghie.Sper ca ati inteles micul meu mesaj de neinteles.V-am pupat!

 

Exteriorizare

Priveste catre viitor fara teama

E cel mai bun lucru pe care il poti face atunci cand totu pare sa nu-ti mai dea pace.E normal sa se produca si instantaneu in unele momente.De ce se intampla asta?De ce simtim de cele mai multe ori ca lumea ne scapa printre degete?Pentru ca noi insine nu avem curajul de a lupta cu propriile noastre idei.Tindem sa ne interiorizam,sa nu ne confesam nimanui cele ce ne apasa.Asa ajungem in momentul din care nu ne putem intoarce decat daca ne dam frau liber sentimentelor ce ne macina.Ne consideram adesea prea mici in comparatie cu altii,prea inegali si distantati in comportament.Ne gandim daca oare e bine sa mai vorbim cu o persoana dupa ce aceasta se pare ca nu face decat sa ne ocoleasca,ne suparam pentru raspunsurile pe care le primim de la ceilalti…mici “nimicuri” aparent care ne intineaza pe de alta parte existenta.Toate astea plus inca alte cateva le pastram pentru noi,neincercand metode de rezolvare,neputand face fata altora care se ivesc pe parcurs.Si visele?si dorintele pe care le avem?Si tot ceea ce ne-am propus?Unde merg toate astea?Spre ce punct?Le lasam pur si simplu balta?Daca de ele depinde fericirea noastra,le lasam sa plece de langa noi si sa ne paraseasca?Traim,plangem,iubim,iertam,credem,speram,comunicam totul pentru a putea razbate in lumea asta,in lumea noastra,in luma celor care nu ne apartin.Regretam uneori lucruri din trecut,ne-am fi dorit sa actionam altfel in unele situatii si sperand ca vom renaste,ne facem alt plan cu care sa nerecompunem.Dar nu ne gandim ca acel plan ar fi zadarnic.Tot noi suntem,aceeasi minte vom avea,aceeasi atitudine.De unde sa stim noi ce ar urma,chiar daca am mai trait odata?Lumea se schimba de la o zi la alta.Noi de ce sa nu incercam sa ne schimbam si sa invatam odata pentru totdeauna ca totul depinde de noi: soarta,viitorul,coincidentele,totul sta in mainile celui care crede,simte,traieste,iubeste,uita si nu in ultimul rand,care nu regreta nimic din tot ceea ce a facut pana in prezent…
Sfatul acestei poliloghii lungi si poate fara sens?Niciunul in importanta,doar faceti voi ce credeti ca-i mai bine,fara sa regretati,fara sa va mai impuneti reguli si standarde de care,oricum sunteti constienti ca le stabiliti degeaba.Toti suntem egali in gandire si existenta,dar ca diferim prin aparenta…Good luck!

 

Punct. Si de la capat!

Ne-am despartit de 2010,de un an de existenta pe care l-am trecut in povestea vietii noastre.Fiecare an vine si pleaca insa nu inainte de a ne lasa amintiri,sperante si idealuri pentru urmatorul.Uite astfel ne trezim ca suntem nevoiti sa continuam paginile ramase. Nimeni nu stie cate pagini mai are de scris.E important sa nu rupem nicio fila,sa ne folosim de fiecare spatiu pe care il avem la dispozitie.
2010 a fost un an maret cu impliniri si cu dezamagiri,un an in care am invatat sa plang si sa rad mai mult ca niciodata.A fost probabil,cel mai important an de pana acum.Mi-am indeplinit toate targeturile stabilite in noaptea dintre ani.Anul acesta nu mi-am planuit nimic important deocamdata.Sunt multumita daca voi continua cu acelasi ritm pe care l-am dobandit in anul 2010.
De asemenea in 2010 am invatat si multe lucruri noi care ma vor ajuta pe viitor (sunt sigura ca si anul acesta voi avea multe de invatat).
Am invatat ca parintii vor fi mereu langa tine indiferent de ce se intampla si ca sunt in stare sa ierte orice cand vine vorba de copii lor.Am invatat ca prieteniile adevarate se leaga in timp si ca niciodata nu e tarziu sa recuperezi ceva ce ai crezut pierdut.Am invatat ca un simplu zambet te poate schimba complet;ca-ti poate aduce la viata trairi pe care nici macar nu stiai ca le ai,ca te poate motiva sa continui atunci cand te simti descurajat.Am invatat ca cele mai frumoase momente si amintiri din viata unui om sunt cele pe care le impartasesti cu toti cei dragi si pe care a-i vrea sa le retraiesti.
De asemenea am invatat cat de mult te poti apropia de cineva pe care nu cunosti atunci cand ai sansa sa petreci ceva timp cu respectivul/a. Astfel,aici trebuie sa mentionez ca ii multumesclui David si Ralph,Karinei si Annei si tuturor celor care au contribuit la S.S.2010.
Anul acesta il voi pastra toata viata in suflet deoarece va fi ultimul an petrecut acasa.De la anul,toate se vor schimba.Nu si prietenii sau familia.Ei vor ramane la fel,neschimbati si oriunde as fi vor fi cu mine…Si eu cu ei.
Voua,tuturor cititorilor va doresc un an nou fericit si toate planurile si dorintele voastre sa vi le indepliniti.

 

Eruptie

Si cum domnii mei?Oamenii se mai si schimba,zice ea!Da si care ti-e problema?Nu am voie sa ma schimb?Trebuie sa fiu mereu cuminte?sau ai impresia ca daca asa mai cunoscut tu trebuie sa-ti las aceeasi impresie pana la bun sfarsit?Iata ca nu!Nu am de gand sa ramas blocata intr-o cochilie doar de dragul sa nu le las celorlalti impresia ca m-am schimbat.Si nu am de ce sa dau nimanii explicatii despre faptele mele.Cel putin nu celor care nu au nimic de-a face cu mine si pentru care nu sunt decat o simpla cunostinta.Daca eu simt sa fac ceva,apoi fac ,iar ceilalti nu au decat sa se intrebe oare ce-o fi si in capul ei…Si daca e asa,nu au decat sa spuna ce-o vrea!Pur si simplu m-am saturat sa ingadui orice,sa fiu binevoitoare cu toata lumea.Si e criza,pana la urma: trebuie sa invatam sa traim pe cont propriu,fara sa tinem cont de parerile unor necunoscuti cu care nu petrecem decat cateva ore pe saptamana si alea datorita imprejurarilor.Faptul ca ma cunosti din vedere nu iti da posibilitatea de a ma considera apropiat fata de tine!Cel putin,de acum incolo,nu!Nici eu nu m-am bagat in treburile altora niciodata!Pur si simplu pentru ca nu-mi statea in fire si pentru ca nu doream sa creez o impresie proasta.De altfel nu am cum si de ce sa vorbesc sau sa-mi dau cu parerea despre o persoana pe care nu o cunosc!Mai ales sa vorbesc tampenii despre ea!Asa ca,imi permit din strafundul inimii sa va dau un sfat si anume: atunci cand nu cunoasteti o persoana,nu  vorbiti in necunostinta de cauza!Si cu asta inchei eruptia vulcanica ce am gabjit-o in mine

 

Dezamagire,decizii si prietenie

Nu stiu cand a trecut atata vreme…atatia ani,atatea bucurii si suparari…Habar nu am daca exista ceva care sa ma poata lamuri asupra acestui aspect,al timpului.Dar,daca stau si analizez mai bine,nu-mi doresc sa aflu mai mult decat am aflat,sa traiesc mai mult decat cate am trait pana in prezent,sa fiu cu totul altcineva fata de ceea ce sunt.Mi-a venit in minte sa scriu acest post deoarece pentru unele personaje din viata mea a aparut impresia ca m-am schimbat,ca m-am distantat de anumite circumstante,insa poate ca nu e doar o impresie ci asa si este.Nu am de gand sa fiu in plus si din acest motiv am decis sa ma retrag din anumite activitati.Nu ca m-as fi simtit exclusa,dar am simtit ca nua colo e locul meu.Si poate ca acest lucru m-a facut sa-mi dau seama de cine sunt cu adevarat cei care imi vor fi mereu alaturi,indiferent de decizile pe care le voi lua,indiferent de mediul de viata in care ma invart si imi desfasor activitatile.Pentru unii,ideiile mele par a fi prea mature,pentru altii prea copile si uneori ma derutez incat nici eu nu stiu ce sa mai cred.Oare sunt eu prea matura si cei din jurul meu,copii?Ajungi la un moment dat sa te intrebi daca e bine cum reactionezi in diferite situatii.Unii nu au curajul de a-si exprima gandirile in public,iar spre exemplu,daca eu fac acest lucru sunt perceputa ca fiind ceva straniu si de neinteles in comunitatea mea.Si inca o chestie…Prietenia se leaga intr-o oarecare masura si de felul in care doua persoane gandesc,comunica,se expima,de vocabularul pe care il folosesc,printre altele…Prietenia tine de a-i respecta celuilalt deciziile pe care le ia,sa-l sfatuiesti in caz de actioneaza eronat si nu ca la prima greseala de gramatica,de gandire,o propozitie scoasa din gura la nervi sa te enervezi pe el si sa te departezi de acea persoana pentru ca atunci..de ce mai exista prietenia?In cazul meu nu a fost vorba de greseli gramaticale ci de anumite decizii pe care le-am luat cu privre la viitorul meu.Desi au fost multe personae care mi-au spus nu,am incercat sa merg mai departe si sa fac ceea ce cred eu ca este bine pentru mine.Si am reusit.O parte au recunoscut ca s-au inselat la bun inceput,crezand ca nu voi reusi…O alta parte a continuat sa ramana distanta desi si-au dat seama ca am reusit…Oare ce sa fie?Dezamagire?triumf?orgoliu?