Poate ca nu stiti ce emotii am avut cand am asternut primele randuri pe o pagina de hartie cu gandul de a incepe primul meu roman.Dar a trecut!Am scris nenumarate pagini fara sa ma opresc si le-am scris din suflet pentru ca imi placea ceea ce scriam si ceea ce urma sa finalizez intr-o buna zi.Am avut si momente mai neplacute in care am vrut sa abandoze si pur si simplu,am aruncat cat colo caietele acelea.Dar,revenind asupra lor si rasfoindu-le m-am indragostit de cum aratau paginile: scrise frumos,ordonat,cu cerneala de la un capat la altul,fara greseli.Mi-au placut mult incat am reinceput sa le scriu cu aceeasi pasiune cu care le-am inceput.Asa am ajuns sa scriu un sfert,jumate,trei sferturi pana cand am ajuns in clipa in care mi-am dat seama ca produsul meu trebuia sa se sfarseasca. Ultimele pagini le-am scris plangand.Scriam si plangeam,plangam si scriam pana cand la un moment dat am izbucnit in hohote imense de lacrimi ce aproape ca au intins cerneala lasand cateva urme.A trebuit sa ii pun un nume si pana la urma am terminat prin a-i spune “De la 17 ani…”gandind ca e un titlu chiar reprezentativ daca tinem cont ca pe atunci incepea in realitate sa se desfasoare povestea din carte pe care,de altfel am “inaintat-o” cu un an si jumatate.Dar sentimentele au ramas aceleasi,neschimbate si le-am redat pas cu pas pe masura ce povestea prindea contur.Am incheiat acel capitol,iar acum incep un altul.Asa ca m-am mobilizat si am dat frau liber imaginatiei pentru a doua oara.Da…ati inteles bine.Am inceput sa scriu al doilea roman,acum poate ca si cu mai multa experienta.Pana reusesc sa-l termin pe acesta,promit ca prima creatie va fi facuta publica.
